Noi reguli privind pensionarea anticipată. Cele fără penalizare de cuantum nu vor mai fi valabile

de: Andrei Simion
12 09. 2019

Legea pensiilor prevede că bărbații se pot pensiona anticipat cu cel mult cinci ani mai devreme față de vârsta standard de pensionare. Condiția este să contribuie mai mulți ani la stat decât în mod obișnuit. Astfel, bărbații se pot pensiona anticipat doar dacă au un stagiu de cotizare de 43 de ani.

Noi reguli privind pensionarea anticipată

Legea nr. 263/2010 reglementează pensia anticipată și prevede că pensionarea se poate face cu cel mult 5 ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare în baza unui stagiu de cotizare cu opt ani mai mare decât stagiul complet de cotizare, însă reducerea vârstei de pensionare la cea anticipată nu se poate cumula cu nicio altă reducere prevăzută de lege.

Legea prevede că „Pensia anticipată se cuvine, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare cu cel puțin 8 ani mai mare decât stagiul complet de cotizare prevăzut de prezenta lege.”

Vârsta standard de pensionare pentru bărbați este stabilită în acest moment la 65 de ani, în timp ce stagiul complet de cotizare este de 35 de ani. Legea prevede că stagiul minim de cotizare este de 15 ani atât pentru bărbați, cât și pentru femei.

În prezent un bărbat se poate pensiona anticipat dacă are un stagiu de cotizare de cel puțin 43 de ani. Pensionarea anticipată nu se poate face mai devreme de vârsta de 60 de ani și nici nu există penalizări pentru acest tip de pensie. „Cuantumul pensiei anticipate se stabilește în aceleași condiții în care se stabilește cel al pensiei pentru limită de vârstă”, prevede Legea nr 263/2010.

Actul normativ mai prevede că pensia anticipată devine automat pensie pentru limita de vârstă în momentul în care sunt îndeplinite condițiile „și se recalculează prin adăugarea perioadelor asimilate și a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de suspendare a plății pensiei anticipate.”