Începând de astăzi românii care călătoresc în Cipru vor avea nevoie de autorizație de călătorie și de un permis special pentru persoanele nerezidente. Aceasta autorizație poate fi obținută online după completarea unui chestionar de test negativ pentru COVID-19, anunță MAE.
România, alături de alte țări precum Luxemburg, Muntenegru, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Serbia și Suedia au fost incluse În categoria C de către autoritățile din Cipru. Condițiile impuse de către autoritățile din Cipru sunt:
Autoritățile cipriote nu mai permit turiștilor din 17 iulie să traverseze în partea de nord a insulei, reamintește MAE. Astfel, cetățenii români care se află în partea de nord a insulei nu vor primi autorizația de trecere decât în cazuri umanitare (deces al unui membru de familie, situații medicale de urgența), deplasarea urmând a avea loc exclusiv prin punctul de trecere Meteham.
Grecia, Ungaria Austria și Slovacia solicită și ele un rezultat negativ la graniță. Alte state precum: Belgia, Estonia, Irlanda, Letonia, Norvegia și Slovenia obligă cetățenii români să stea în carantină 14 zile imediat după sosire. Lituania și Finlanda nu primesc deloc cetățeni români. Acestea sunt doar țări din UE, dar este posibil ca alte țări europene din afara Uniunii să aibă astfel de restricții.