Noi probleme medicale pentru Ianis Hagi, după operația de acum un an? De ce nu a jucat internaționalul român în meciul lui Glasgow Rangers
Ianis Hagi nu a făcut parte din lotul lui Glasgow Rangers pentru meciul din campionat cu Hearts. Decizia a fost considerată surprinzătoare de jurnaliștii scoțieni, dar antrenorul echipei a explicat de ce a luat această decizie. Colegii internaționalului român au jucat foarte bine și au câștigat partida cu 3-0.
Ianis Hagi nu a făcut parte din lotul lui Glasgow Rangers în ultimul meci din campionat
Ianis Hagi a jucat pe 28 ianuarie primul meci după mai bine de un an de la accidentarea groaznică de la genunchi. Internaționalul român a fost rezervă în duelul de pe teren propriu cu St. Johnstone și a intrat pe teren în minutul 72, în meciul pe care echipa lui l-a câștigat cu 2-0. Jucătorul a încasat un cartonaș galben și a transmis că nu a avut dureri.
„Da! Da, vă dați seama. Lucrul acesta, în special pentru el… A fost cea mai grea perioadă în viață. A trecut-o cu brio, a muncit mult. A avut o accidentare foarte, foarte grea. Arată bine, l-am văzut bine. Arată bine, motivat în teren. A luat și cartonaș galben. Are sămânță.
Mă bucur pentru el, să fie sănătos, să fie pe teren, să revină, să aibă răbdare, pentru că o să aibă nevoie de timp să revină. Dar, mi-a plăcut de el. Același jucător, creativ, cu pase în față. A pasat între linii, dă pase între atacanți. O face și lucrează pentru cei din față”, a spus Gică Hagi, în cadrul unei conferințe de presă.
Surpriză! La meciul din deplasare cu Hearts, din etapa cu numărul 24 din campionat, Ianis Hagi nu a fost nici măcar în lot. Antrenorul Michael Beale a fost întrebat despre aceste subiect și a încercat să-i liniștească pe fanii fotbalistului român.
„Hagi nu este accidentat, dar nu este încă pregătit să joace fiecare meci. Situația sa va fi gestionată treptat”, a spus tehnicianul Michael Beale.
Glasgow Rangers a câștigat cu 3-0 duelul din deplasare cu Hearts și se află la nouă puncte de liderul Celtic Glasgow.