Noi detalii halucinante din dosarul morților suspecte de la Spitalul Sf. Pantelimon. Ce erau obligate asistentele medicale să facă
În ultimele 48 de ore, situația de la spitalul Sf. Pantelimon a luat un alt traseu, cu implicații grave și cu arestări. În acest context, au apărut noi detalii halucinante din dosarul morților suspecte de la Spitalul Sf. Pantelimon. Conform unor surse judiciare, s-a aflat ce erau obligate asistentele medicale să facă.
Apar noi detalii halucinante din dosarul morților suspecte de la Spitalul Sf. Pantelimon
După 4 luni de investigații, procurorii de pe lângă parchetul General veneau cu primele concluzii importante în acest dosar. Doi medici și o asistentă erau găsite vinovate de presupusele decese din cadrul Secției ATI de la Sf.Pantelimon.
Comunicatul era emis pe 7 august, iar a doua zi toate cele 3 angajate ale spitalului erau arestate preventiv.
Ulterior, în baza declarațiilor unor surse judiciare, au apărut noi detalii halucinante din dosarul morților suspecte de la Spitalul Sf. Pantelimon, iar unul din medici era prezentat în rapoarte sub titulatura de „doamna cu coasa”.
Ce erau obligate asistentele medicale să facă
Rapoartele făcute de procurori vin cu noi dovezi și mărturii din partea altor angajate, care lucrau pe secția ATI a spitalului, reieșind că medicul le cerea acstora să micșoreze dozele de noradrenalină, dar să specifice alte valori în foile de observație:
„La un moment dat inculpata MM a venit pe salonul martorei, a modificat rata noradrenalinei pe injectomatul pacientului de la 15ml/h la 1 ml/h și i-a spus că e „DE LĂSAT”, totodată făcând mențiunea ca martora să treacă în foaia de observație valoarea de 15ml/h.”, se menționează în referatul procurorilor, conform Atena 3 CNN.
Procurorii au și dovezi audio, convorbiri între angajații spitalului
Postul TV citat publică, de asemenea, și parte din covoirbirile avute de cea care făcea denunțul cu privire la decesul a cel puțin 17 pacienți, și o altă angajată.
Conform acestor înregistrări, cele două discutau de ceea ce le cerea medicul în cauză, precum și faptul că erau obligate să scrie în foile de observație valori fictive, altele decât cele cerute de aceasta în mod explicit.
În ziua de 8 august, când s-a dispus arestarea celor două cadre medicale, precum și a asistentei acuzate de mărturie mincinoasă, procurorii vorbeau și despre numărul mare de dovezi, inclusiv aceste înregistrări audio, care au apărut ulteiror în spațiul public.
După arestare, procurorii au dispu cererea de arest prevenitiv pentru medici, iar în cazul asistentei s-a dispus cererea de a fi pusă sub control judiciar pentru mărturie mincinoasă și complicitate la tentativa de omor în acest dosar.