Noi detalii despre Elena Udrea și Bica: în ce condiții vor sta două luni în închisoare
Arestarea lui Elena Udrea continuă să facă valuri în online, în timp ce românii se gândesc cu emoție la rezultatele referendumului anti-gay din weekend.
Au fost arestate de doar 24 de ore, dar situația în care se află Elena Udrea și Alina Bica într-o închisoare din Costa Rica a fost diseminată cu atenție de majoritatea publicațiilor online de la noi. Fiecare s-a străduit să obțină mai multe informații despre condițiile în care își vor petrece două luni de arest preventiv. În contextul în care ambele ”vedete” autohtone și-au depus actele pentru obținerea de azil politic, este important de reținut că, nimeni nu știe dacă le vom vedea prea curând extrădate în România.
Avocatul din România al Elenei Udrea, Veronel Rădulescu, a afirmat joi dimineață că șansele de extrădare ale fostului ministru sunt zero, în condițiile în care copilul acesteia este cetățean costarican. În același timp, Alina Bica ar putea și ea să scape de extrădare, deoarece este acuzată de o faptă care în legislația de acolo nu are corespondent.
Primele declarații pe marginea arestării lui Elena Udrea și Alina Bica au venit de la șeful Interpol Costa Rica. Gustavo Chincila a ținut să menționeze într-o conferință de presă atât că Udrea și Bica se află în arest preventiv pentru două luni, cât și faptul că nașterea unui copil în Costa Rica nu te transformă în cetățean cu drepturi depline al țării. Doar copilul lui Udrea este considerat cetățean al teritoriului Costa Rica.
”Miercuri, agenții Interpol Costa Rica au capturat două cetățene cu naționalitate română, care se aflau în țara noastră. Interpol București a emis în trecut un ordin internațional pentru capturarea și extrădarea lor în România. Cele două persoane au fost arestate preventiv timp de două luni, astăzi”, a declarat Gustavo Chinchilla.
”Guvernul României are la dispoziție 2 luni pentru a finaliza cererea de extrădare. De asemenea, și cele două persoane pot face demersuri pentru a împiedica acest proces. Au făcut cerere pentru a obține azil. Trebuie să așteptăm să se soluționeze. Faptul că a născut un copil aici nu este un obstacol pentru extrădare. Cel puțin nu în acest moment”, a încheiat Gustavo Chinchilla.
Pe marginea aceluiași subiect, omul de afaceri Cornel Tăbăcaru a făcut câteva declarații cu referire la condițiile de detenție din închisoarea El Buen Pastor din Costa Rica, în care sunt deținute Elena Udrea și Alina Bica. Tăbăcaru se află de foarte mulți ani în Costa Rica și a fost invitat prin teleconferință la Antena 3.
”Dimineață, când m-ați sunat, în Panama, nu știam tot, dar știam cu cine stau în cameră. Ele au fost duse în aripa mai bună a închisorii. (…) Acolo e exact ca în Narcos [serialul popular de pe Netflix] și există acolo o aripă mai bună în care au fost duse. Sunt cazate împreună cu o doamnă din San Jose, [condamnată] tot pentru fraudă, al cărei soț este bun prieten cu o prietenă de-a noastră. Așa că noi am putut să luăm legătura imediat. Acum sunt trei [în celulă]. Doamna aceea știa despre ele, s-a vorbit despre acest tamtam”, a declarat la Antena 3 omul de afaceri Cornel Tăbăcaru, care trăiește de mai mulți ani în Costa Rica.
„Noi nu avem mulți refugiați de calibrul acesta din Europa – România, ceva exotic. (…) De vreo două luni, de când i-a crescut burta [lui Udrea], s-au împăcat. Tot au locuit separat, dar au avut o colaborare mult mai apropiată de la femeie la femeie. În continuare, Bica nu era de acord cu toate chestiile acestea ale Elenei, cu VIVA, cu poze, și cea care s-a dus în seara când au apucat-o chinurile facerii a fost Alina Bica. Ea s-a dus. La spital i-a luat pe nepregătite, cu cinci săptămâni mai devreme. (…) Adrian, logodnicul, a venit acum patru zile cu mama ei”, a mai spus omul de afaceri, pe marginea relației dintre Udrea și Bica.
În privința condițiilor din închisoarea Bon Pastor, în care Elena Udrea și Alină Bica își vor petrece două luni, imaginile online nu sunt încurajatoare. Clipul de mai jos detaliază condițiile de trai foarte vitrege pentru persoane precum fostul ministru al turismului din România.
În camerele deţinutelor mămici există pătuţuri pentru bebeluşi, iar pentru copiii mai mari, autorităţile din Costa Rica le pun la dispoziţie acestora locuri de joacă special amenajate.