Noaptea Muzeelor 2024, marcată de proteste. Ce instituții nu vor participa la eveniment, angajații vor salarii mai mari
Noaptea Muzeelor 2024 va fi marcată de proteste, pentru că mai multe instituții din țară nu vor participa la eveniment ca formă de protest. Printre nemulțumirile angajaților se numără și salariile mult prea mici.
Noaptea Muzeelor 2024, marcată de proteste
În București, mai multe muzee vor fi închise de Noaptea Muzeelor ca formă de prost, inclusiv Muzeul Municipiului București, Muzeul Național de Istorie, Muzeul Național de Artă și Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.
Vezi și: Noaptea Muzeelor 2024. Când are loc evenimentul și ce obiective pot fi vizitate
Motivația protestului a fost clarificată de Muzeul Municipiului Bucureşti, care a declarat că se solidarizează cu revendicările legitime ale sectorului muzeal cu privire la creşterea salariilor angajaţilor din domeniu.
„Luând act de disproporţiile salariale majore, incorecte, nejustificate, apărute între muzeografi, cercetători, conservatori, restauratori şi celelalte posturi de profil din reţeaua Ministerului Educaţiei, cu peste 20-30% mai mari decât ale celor cu responsabilităţi mult mai mari, patrimoniu cultural mobil administrat infinit superior şi complexitate a muncii net superioare din instituţiile muzeale aflate în reţeaua Ministerului Culturii sau a autorităţilor locale,
generate de aplicarea globală şi necorelată sistemic a reglementărilor de salarizare din învăţământ, Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor, organismul ştiinţific de specialitate cu rol consultativ în domeniul patrimoniului cultural mobil al Ministerului Culturii, îşi exprimă respectul faţă de decizia unei mari şi reprezentative părţi a muzeelor din România de a nu participa în acest an, urmare a acestei situaţii nefireşti, la ediţia jubiliară a Nopţii Muzeelor, sub deviza „Noapte în muzeele din România”, se arată într-un comunicat al Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor.
Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor a transmis că respectă decizia majorității muzelor din România de a nu participa la eveniment, subliniind disproporțiile salariale și necesitatea unor măsuri corective urgente.
Vezi și: Orașul cu cea mai frumoasă grădină zoologică din România
Angajații din sectorul muzeal cer o creștere salarială de 20% pentru orice poziție profesională, echilibrarea inechităților și discriminărilor existente în cadrul sectorului cultural.
Ce muzee nu vor fi deschise
Mai multe instituții nu se vor alătura evenimentului, în semn de protest, printre care Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Municipiului București și Muzeul Național de Istorie.
Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și-a anunțat intenția de a avea un program normal de vizitare în data de 18 mai, însă își exprimă sprijinul pentru eventualele proteste ale salariaților din muzee.
Muzeul Național de Artă al României a comunicat că nu va participa la Noaptea Muzeelor din acest an, din cauza refuzului angajaților de a lucra ore suplimentare în afara programului obișnuit de lucru.
Noaptea Muzeelor din 2024, eveniment care se desfășoară în întreaga țară, va fi marcată de absența unor muzee importante și de preocuparea semnalată de angajații din sectorul muzeal cu privire la condițiile salariale.