Nicoleta Luciu s-a retras de ani buni din lumina reflectoarelor, dar continuă să țină legătura cu fanii pe rețelele de socializare. Recent, fosta asistentă tv a publicat o imagine cu ea pe Instagram, iar internauții au fost în extaz. Cum s-a fotografiat Nicoleta Luciu?
În trecut, Nicoleta Luciu era considerată un sex simbol al anilor 2000. Vedeta a fost printre primele asistente TV din România, dar și una dintre cele mai de succes fotomodele din țară. În 1999, ea a reușit să câștige titlul de Miss România. Chiar dacă a dispărut de pe micul ecran, Nicoleta Luciu este foarte activă pe rețelele de socializare, mai ales pe Instagram, acolo unde postează des fotografii.
Nicoleta Luciu și-a impresionant din nou urmăritorii de pe Instagram cu cea mai recentă apariție. Fosta asistentă tv, în vârstă de 43 de ani, și-a făcut un selfie, pe care l-a postat pe social media. Internauții i-au transmis numeroase mesaje. Nicoleta Luciu pare că a oprit timpul în loc, căci are un ten fără riduri.
”Cea mai frumoasă miss a României dupa 89, Frumusețe de femeie, Adorabilă”, au fost o parte dintre comentariile fanilor.
Deși are 43 de ani, fosta vedetă Playboy nu se neglijează și merge des la medicul estetician când simte nevoia unei îmbunătățiri. În plus, fosta vedetă are grijă de silueta ei, deși a recunoscut că a încercat de-a lungul vieții o mulțime de diete.
„Țin o dietă cu psyllium (nr. plantă bogată în fibre alimentare, ce se consumă îndeosebi sub forţă de tărâţe). Dieta e cam 90% raw vegană. Îmi prepar acasă foarte mult lapte vegetal şi beau destul de multe lichide în timpul zilei, în jur de patru, cinci litri pe zi”, declara în urmă cu ceva timp pentru OK! Magazine Nicoleta Luciu.
La începutul lunii, Zsolt Csergo a răbufnit și a făcut primele declarații după ce s-a speculat că este la un pas de a divorța de Nicoleta Luciu, mama celor patru copii ai săi. Cei doi sunt căsătoriți de 12 ani și locuiesc împreună la Miercurea Ciuc. Iată ce declara omul de afaceri!
Fosta vedetă de televiziune, Nicoleta Luciu, este căsătorită de mai bine de 10 ani cu Zsolt Csergo, un prosper om de afaceri. Cei doi au împreună patru copii și duc o viață liniștită departe de ochii curioșilor. Cu toate acestea, gurile rele au speculat că aceștia ar fi în prag de divorț. Nicoleta Luciu a negat vehement toate aceste speculații și a precizat că mariajul lor merge strună.
„Nu este nimic adevărat. La fiecare șase luni apar astfel de informații fără nicio dovadă, incredibil. Nu v-ați săturat că de 15 ani apar astfel de informații fără nicio dovadă. Este foarte deranjantă treaba asta și ne afectează pe noi, dar mai ales pe familiile noastre. Avem patru copii, suntem bine. Locuim tot în Miercurea Ciuc, viața nu este mai liniștită decât în Capitală, este la fel. Suntem bine cu toții, și noi, și copiii”, a declarat soțul Nicoletei Luciu pentru Cancan.ro.