La doar patru zile după nuntă, actorul american Nicolas Cage este gata de divorț, anunță Fox News, un nou prilej de discuții pentru admiratori și adversari ai starului care s-au pronunțat în fel și chip în presa mondenă americană.
Căsătorit la 23 martie cu Erika Koike, Cage a solicitat miercuri unui tribunal anularea căsătoriei. Documentele au fost obținute de publicația online Entertainment Tonight.
În cazul în care anularea căsătoriei nu este posibilă, procedura rapidă dorită de actor, Cage va opta pentru divorț.
Cum a ajuns actorul în vârstă de 55 de ani să decidă să se căsătorească pentru a patra oară și să se răzgândească după nicio săptămână de mariaj?
Presa mondenă americană remarcă: cuplul, care şi-a început relaţia anul trecut, a depus sâmbătă un formular de căsătorie „marriage license” în Las Vegas, capitala comitatului Clark din Nevada. În aceeași zi se consuma și ceremonia în Las Vegas, ca apogeu al unui weekend stropit cu alcool.
Potrivit revistei People, actorul ar fi depus cererea de căsătorie în timp ce se afla sub influenţa alcoolului. Cage şi-ar fi făcut apariţia în sală în timp ce țipa că partenera „îi va lua toţi banii împreună cu fostul ei iubit, un dealer de droguri”.
Relația lor începuse din 2018 dar au preferat să stea departe de ochii presei. Erika Koike este make-up artist și a fost văzută în compania actorului în aprilie anul trecut în timp ce filma în Puerto Rico.
Presa de scandal i-a mai surprins împreună de câteva ori iar atenția publicațiilor mondene a sporit când s-a aflat de „nunta” lui Cage în Las Vegas, eveniment văzut de critici ca o metodă de a se propulsa din nou în atenția presei.
Oricum, actorul contabilizează cel de-al patrulea mariaj. Înainte de weekendul din Las Vegas care i-a adus o nouă soție, a mai fost căsătorit de trei ori, cel mai recent cu Alice Kim, din 2004 în 2016. Cei doi au un fiu, Kal-El, născut pe 3 octombrie 2005, notează AGERPRES.
Actorul a mai fost însurat cu actriţa Lisa Marie Presley (51 de ani), însă mariajul a rezistat doar trei luni, în 2002, şi cu Patricia Arquette (50 de ani), între 1995 şi 2001.