Nicolae Dică, la pământ după FCSB – FC Voluntari 1-1. „Îi aducem pe jucătorii din Liga a treia?”. MM Stoica, reacție dură la adresa arbitrilor – FOTO & VIDEO
Nicolae Dică simte presiunea lui Gigi Becali și este tot mai nervos. FCSB a terminat la egalitate, 1-1, duelul de pe teren propriu cu FC Voluntari, iar antrenorul și-a criticat jucătorii, dar s-a contrat și cu jurnaliștii. Tehnicianul este convins că echipa lui ar fi trebuit să câștige meciul.
Nicolae Dică, nervos la finalul partidei FCSB – FC Voluntari 1-1
Nicolae Dică are toate motivele să fie supărat pe jucătorii săi. FCSB a terminat la egalitate duelul cu FC Voluntari și nu a mai câștigat în campionat de aproape o lună. Partida s-a terminat 1-1, deși gazdele au avut multe situații de poartă. În minutul 82, David Miculescu, intrat în repriza secundă, a trimis mingea în poartă și a marcat primul gol al întâlnirii.
FCSB nu a reușit însă să-și păstreze avantajul de pe tabelă. Edjouma a văzut în minutul 86 al doilea cartonaș galben, iar în ultimele clipe ale partidei Radunovic a faultat în careu și arbitrul a acordat lovitură de la 11 metri. Adam Nemec a stabilit scorul final.
„Chiar dacă nu am făcut o partidă bună, meritam să câștigăm. Am fost egalați în minutul 95. Ne-am creat multe ocazii. Din păcate, nu reușim să marcăm mai multe goluri. E păcat. Adversarul își creează puține ocazii și marchează din penalty.
A fost o nebunie pe finalul jocului, l-am pierdut și pe Edjouma. Am reușit să o ducem până în minutul 95, dar nu am reușit să scoatem acea minge din careu”, a declarat Nicolae Dică la finalul partidei.
Antrenorul FCSB s-a enervat la interviu. A fost întrebat de ce nu trimite pe teren alți jucători în condițiile în care anumiți titulari gafează constant. Dawa este unul dintre cei vizați„
„Au jucat, au fost și alții care au jucat. Când schimb, de ce îi schimb, dacă am jucat cu o echipă, de ce nu am schimbat? Cum e bine? Îi aducem pe ăia de la Liga 3?”, a mai spus Dică.
Mihai Stoica, atac dur la adresa arbitrilor
Mihai Stoica a ripostat pe Facebook. Managerul general este convins că FCSB nu a câștigat meciul din cauza erorilor de arbitraj și a acuzat eliminarea lui Edjouma, dar și faptul că nu s-a acordat lovitură de la 11 metri la o fază în care Armaș lovește mingea cu mâna în careu.
„Henț la Armaș, penalty. Nu se dă. Se inventează un ofsaid. Eliminare gratuită Edjouma.
Măcar la Londra au inventat penalty contra noastră fără VAR. Aici avem. Nu că l-am folosi mereu corect. Unii lasă impresia că au paturi în dubă”, a transmis MM Stoica, pe Facebook.
FCSB are opt puncte în opt meciuri și ocupă locul 13 în campionat. Joi, 15.09.2022, echipa lui Nicolae Dică înfruntă Anderlecht în grupele Europa Conference League.