Nicolae Ceaușescu îl trata pe Ion Iliescu la fel ca pe propriul său fiu. L-a trimis la școala vieții. Unde a existat aceasta cu adevărat

Nicolae Ceaușescu a avut o oarecare slăbiciune pentru Ion Iliescu, chiar dacă acesta din urmă nu a recunoscut niciodată acest lucru. Și nici n-o va face. Pe fostul președinte l-a interesat însă doar ascensiunea în ierarhia comunistă, iar când regimul avea să cadă, urma să găsească alte portițe pe unde să-și facă loc pe cea mai importantă funcție posibilă.

Nicolae Ceaușescu l-a admirat pe Ion Iliescu

Există un singur episod din viața fostului președinte din care se poate extrage, cu timiditate, ce-i drept, concluzia că Ceaușescu l-a tratat ca pe propriul fiu. Acesta a fost momentul în care dictatorul a decis că trebuia să frâneze puțin ascensiunea fulminantă a lui Iliescu, pentru că devenise amenințătoare. L-a trimis la școala vieții, cum s-ar spune, acolo unde dictatorul l-a trimis și pe fiul său, Nicu. Evident, conjuncturile erau diferite în cazul lor.

După 1989, Ion Iliescu a pozat mereu într-o victimă a cuplului dictatorial, fiind mereu o țintă sau ținut mereu sub observație. Fostul președinte argumentează azi, mai voalat, că era doar paranoia Ceaușeștilor. În realitate, Ion Iliescu era mai periculos decât lăsa impresia să se vadă.

Tenacitatea lui Iliescu în privința parvenirii pe scara socială, dar în segmentele acelea bune, era uluitoare. De la un simplu UTC-ist, Iliescu ajunsese să fie unul dintre cei mai importanți lideri comuniști, dar el era unul pe care românii de rând încă nu-l cunoșteau. Acesta a fost și atuul său, pentru că, după Revoluție, de fapt, chiar în timpul ei, a putut să-și creeze propria imagine. Și-a prefabricat imaginea pe care românii creduli trebuiau să o vadă.

Ion Iliescu, de la un simplu UTC-ist, la unul dintre cei mai importanți lideri comuniști

Încă de tânăr, Iliescu a dat dovadă că avea viziuni mai liberaliste, gândea și acționa diferit față de restul membrilor nomenklaturii. În același timp, însă, era un comunist convins și așa a rămas până în prezent, dar asta n-o va recunoaște niciodată. La fel cum nu vor crede nici cei care încă sunt seduși de el.

Nicolae Ceaușescu l-a „mirosit” din prima pe Iliescu. I-a urmărit ascensiunea, se simțea cumva amenințat, dar a fost îngăduitor și l-a lăsat să-și facă de cap. La polul opus, Elena Ceaușescu nu-l avea deloc la inimă și i-a recomandat de multe ori soțului că trebuia eliminat din ierarhie.

Din 1965, Ceaușescu, la fel ca toți liderii comuniști, a făcut „curățenie” în structurile de partid și a încercat să-i înlocuiască pe toții oamenii care au fost, cândva, loiali lui Gheorghiu-Dej, cu tineri pe care putea să-i „școlească” astfel încât să-i fie lui loiali. Ion Iliescu a fost cam singurului om care provenea din vechea nomenklatură. Era intangibil. Tatăl său fusese un activist acerb, dar și ilegalist. Pentru comuniștii de după anii ’60, acești vechi activiști erau văzuți ca niște sfinți, niște eroi. Era greu să le găsești un cusur.

Ion Iliescu a avut educație socialistă solidă, un trecut curat și o dârzenie greu de combătut. Totul făcea, însă cu diplomație. Stilul său aparte se datora și mediului de intelectuali în care se învârtea. El n-a fost niciodată un om al muncitorilor. Iliescu a activat din tinerețe printre greii societății, oameni cultivați.

Nu întâmplător, atunci când a vrut să-l dea la o parte, Ceaușescu l-a acuzat, după Tezele din iulie, de „intelectualism”. Iliescu a povestit în memoriile sale, dar și în interviul cu Vladimir Tismăneanu că i-a cerut lui Ceaușescu să-i argumenteze de ce a avut o atitudine intelectualistă, dar acesta nu i-a oferit niciodată explicația, după cum se arată pe Historia.

Ion Iliescu și-a dovedit loialitatea față de Ceaușescu, dar dictatorul nu s-a lăsat păcălit

La cererea sa expresă, Ion Iliescu a fost trimis la Comitetul judeţean PCR Timiş, pe postul de secretar cu Propaganda pentru a urma şcoala vieţii, străină unui aparatcik din sediul Comitetului Central al PCR. Asta s-a întâmplat în momentul în care dictatorul dorea să se convingă dacă merita să-l țină pe Iliescu aproape. Era un examen prin care trebuia să-și dovedească loialitatea. Și l-a trecut cu brio.

Totuși, influențat, mai mult ca sigur și de Lenuța, Ceaușeșscu l-a trecut pe Iliescu pe linie moartă în anii ’80. Azi, fostul președinte a văzut această atitudine drept o pedeapsă. În realitate, el nu a fost niciodată trimis la munca de jos, cum s-a întâmplat în cazul multora. Oricât de mult l-ar fi retrogradat Ceaușescu, Iliescu a ocupat mereu o poziție de șef. De aceea nici nu i-a fost greu să răsară ca o ciupercă după ploaie la Revoluție. El spune azi că doar a fost propus. Într-adevăr, dar a fost posibil pentru că a știut unde să se mențină și să aștepte oportunitatea.