Nicolae Ceaușescu, batjocorit la morga spitalului. Ce semn i-a făcut Gelu Voican Voiculescu pe sicriu

de: Andrei Simion
04 10. 2019

Dictatura comunistă din România a luat sfârșit într-un mod violent, iar Nicolae și Elena Ceaușescu au fost batjocoriți la morga spitalului. Gelu Voican Voiculescu i-a făcut și un semn pe sicriu fostului dictator, dar susține că a vrut doar să poată deosebi coșciugele în care au fost plasați cei doi.

Nicolae Ceaușescu a fost batjocorit la morga spitalului, înainte de înmormântare

Nicolae Vasilescu era angajat la morga Spitalului Militar Central în momentul în care a primit trupurile neînsuflețite ale soților Ceaușescu. Acesta le-a păstrat în frigidere din 26 decembrie până pe 29 decembrie 1989, când au fost preluate de Gelu Voican Voiculescu și duse la Cimitirul Ghencea. La un moment dat, unuia dintre oamenii lui Voiculescu i-a venit ideea să îl dezbrace pe fostul dictator.

„I-a venit ideea ca lui Nicolae Ceauşescu să i se dea jos pantalonii să vedem şi noi cu ce a regulat ăsta un popor întreg timp de 25 de ani. (…) I-am dat pantalonii jos dar n-avea nicio tăietură, nici o urmă de operaţie, era curat ca un nou născut şi avea o piele albă şi lucioasă ca hârtia cretată, neverosimilă pentru vârsta lui. (…) În ceea ce priveşte organul genital era, într-adevăr, suficient de mare, încât la vederea lui, fata aia cu care Gelu Voican a făcut Revoluţia, Cerasela Bârjac, a exclamat uimită: Vai, ce mâţă are tovarăşul!”, a declarat Nicolae Vasilescu.

Ulterior, trupurile neînsuflețite ale soților Ceușescu au fost puse în sicrie, iar Gelu Voican Voiculescu a desenat semnul lui Marte pe coșciugul fostului șef de stat. Acesta susține că nu a intenționat să își bată joc de Ceaușescu, ci doar a vrut să deosebească cele două sicrie.

După Revoluție, mormintele soților Ceaușescu au avut cruci de fier pentru o bună bucată de timp. Dacă lumea ar fi ştiut că sunt acolo, îi dezgropau aşa, cu unghiile, şi-i rupeau în bucăţi, morţi”, a declarat Gelu Voican Voiculescu.