Nicolae Ceaușescu a vrut să divorțeze de Elena! Ce l-a oprit să se despartă de ea
Nicolae Ceaușescu știa că Elena l-a înșelat pe tot parcursul căsniciei, dar un lucru aproape că l-a făcut să nu mai accepte situația în care se afla. Un personaj anume cu care s-a iubit Elena Ceaușescu l-a făcut să se gândească să pună capăt mariajului și să își caute altă doamnă lângă care să conducă România. Ce l-a făcut să se gândească la divorț și cum s-a oprit inițiativa sa la stadiu de idee?
Nicolae Ceaușescu a vrut să divorțeze de Elena!
Cu toate că, din exterior, cei doi păreau foarte legați unul de celălalt, în realitate nu era chiar așa. Lucrurile nu erau numai lapte și miere, pentru că Elena l-a înșelat pe fostul lider comunist cât de mult a putut. Majoritatea cetățenilor aveau la cunoștință faptul că soția lui Ceaușescu se iubește cu diverși bărbați, deși nu era o femeie după care bărbații întorceau capul, avea parte de aventuri nenumărate.
În ultimii ani din viață însă a dat dovadă de extrem de puțin respect față de propriul soț, astfel că l-a înșelat chiar cu fratele său, Marin. Lucrul acesta aproape că l-a făcut pe Nicolae să îi ceară divorțul, conform unor foști apropiați ai Elenei. Ideea de despărțire a fost rapid părăsită pentru că divorțul ar fi fost un semn de slăbiciune, semn pe care Nicolae nu trebuia nicicând să-l lase la vedere nimănui, dorind să se știe drept un bărbat autoritar și neînfricat.
Cu câți bărbați s-a iubit Elena Ceaușescu?
Toți știau că singura femeie pe care a avut-o fostul președinte al României a fost Elena, cu mult mai experimentată decât acesta. Soția fostului lider comunist a avut parte de iubiri nenumărate de-a lungul timpului, chiar și în în timpul căsniciei. Unele sunt deja cunoscute, altele mai puțin, rămânând un secret după moartea acesteia.
Prima dragoste a sa a fost un tânăr pe care l-a cunoscut în satul natal, tatăl naistului Gheorghe Zamfir. De asemenea, a mai avut o aventură cu un soldat neamț, în timp ce Ceaușescu era în închisoare. Pe lângâ aceștia, s-a mai iubit cu Marin Ceaușescu, Eftimie Iliescu, unchiul lui Ion Iliescu și cu generalul Victor Stănculescu.