Nelu Tătaru, anunț despre starea de urgență în ziua cu 555 de cazuri noi

Nelu Tătaru, anunț despre starea de urgență în ziua cu 555 de cazuri noi. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, susține că nu este cazul să fie instituită din nou stare de urgență. Acesta spune că președintele Klaus Iohannis poate decreta stare de urgență, dar la propunerea mai multor instituții ale statului, iar acum nici nu se pune problema.

Nelu Tătaru, anunț despre starea de urgență. Astăzi au apărut 555 de cazuri noi de coronavirus

Ministrul Sănătății a declarat cu puțin timp în urmă că nu se impune stare de urgență în România, chiar dacă miercuri, 8 iulie, în țara noastră au apărut 555 de cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus.

Am mai discutat acest lucru, în acest moment nu se impune”, a spus Nelu Tătaru după ce a fost întrebat despre posibilitatea reinstituirii stării de urgență. Nelu Tătaru a explicat cum se instituie starea de urgență. „Vedem evoluția ulterioră și mă repet, la propunerea INSP, Ministerul Sănătății, CNSU, propunere către președintele României, este atributul președintelui României, dar într-un context care în acest moment nu face”, a mai spus ministrul Sănătății.

Ministrul Sănătății spune că nu se impune stare de urgență
Ministrul Sănătății spune că nu se impune stare de urgență

În momentul de față se face o analiză în ceea ce privește starea de urgență

Nelu Tătaru pomenea despre posibilitatea revenirii la starea de urgență, în contextul creșterii numărului de cazuri de coronavirus în România, în urmă cu ceva zile.

Gestionăm o criză a pandemiei, vreau să avem o legislație care să ne permită să ne desfășurăm activitatea, să revenim la acele cazuri de 100 și ceva de infectări pe zi. Facem o analiză, facem o propunere spre starea de urgență.

Victor Ponta susține că este posibilă instituirea stării de urgență din 15 iulie

Creșterea numărului de cazuri e de la o zi la alta și atunci se poate declara o stare suplimentară decât cea de alertă, dar evaluarea ne va da și răspunsul”, a declarat Nelu Tătaru.

Pe de altă parte, Victor Ponta, liderul Pro România, a anunțat că este posibil ca de la 15 iulie să fie instituită din nou stare de urgență. „Cred că ar fi o catastrofă. Astăzi asta era tema principală în Parlament. Tema era 15 iulie reintroducerea stării de urgenţă. Ceea ce este grav e că o o să rămânem în starea de alertă până la alegerile generale”, a spus Victor Ponta.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI