Nadia Comăneci a semnat contractul. „Zeița de la Montreal” revine în sportul românesc
După mai mulți ani în care a locuit departe de România, dar a fost în continuare o imagine marcantă a sportului din țara noastră, Nadia Comăneci revine acasă.
Recent, „Zeița de la Montreal” afirma că a purtat negocieri cu Clubul Sportiv Dinamo, pentru a ocupa o funcție, însă discuțiile nu s-au concretizat. Până acum!
Potrivit unui comunicat trimis de clubul din Șoseaua Ștefan cel Mare, Nadia Comăneci a devenit parte din echipa celor de la CS Dinamo! Din câte se pare, „Regina gimnasticii mondiale”, așa cum o numesc dinamoviștii, va fi consultant pe proiecte de înaltă performanță.
Nadia Comăneci, angajată la CS Dinamo
„Clubul Sportiv Dinamo anunță prin intermediul canalelor oficiale de comunicare perfectarea uneia dintre cele mai spectaculoase colaborări ale anului 2024. «Regina gimnasticii mondiale», Nadia Comăneci, cea mai valoroasă sportivă a României din toate timpurile, se alătură Clubului Sportiv Dinamo din postura de consultant pe proiecte de înaltă performanță.
Personalitate de talie mondială, Nadia Comăneci își va pune în valoare experiența și expertiza în noul ciclu olimpic, cu finalitate Los Angeles 2028, pe următoarele coordonate: performanță sportivă, infrastructură, digitalizare și metodică sportivă, prin deschiderea către tehnicieni cu o vastă experiență.
Mai multe detalii vor fi oferite în cadrul unei conferințe de presă organizate de conducerea clubului și Nadia Comăneci, atunci când «Zeița de la Montreal» va veni în România”, se arată în comunicatul celor de la CS Dinamo.