Corpul de Control al premierului a finalizat controlul la CSA Steaua. Ancheta nu a dezvăluit nereguli serioase, iar în raportul final se subliniază faptul că nu există reguli clare privind închirierea stadionului din Ghencea. Tot în acest document oficial se vorbește de un angajat care și-ar fi depășit atribuțiile. Cel mai probabil este vorba de Florin Talpan, juristul clubului.
Pe 20 iulie, Marcel Ciolacu anunța că trimite Corpul de Control la CSA Steaua, după ce FCSB nu a reușit să închirieze stadionul din Ghencea pentru meciul cu Dinamo. Chiar premierul a asistat la această partidă care în loc să se dispute cu 30.000 de oameni în tribune a fost mutată pe stadionul Arcul de Triumf.
Doar că ancheta anunțată cu mare tam-tam a „descoperit” ceea ce se știa deja: că nu exista un cadru legal în baza căruia stadionul din Ghencea să fie închiriat. Iar pentru asta a fost nevoie de cinci săptămâni de investigații.
„MApN a derulat demersuri, nefinalizate până la data încheierii controlului, în vederea dezvoltării propriului cadru de reglementare a modalității de încheiere a actelor juridice cu privire la punerea la dispoziție a Stadionului Steaua-Ghencea pe baza unor tarife”, se arată în raport, potrivit iAMSport.ro.
Corpul de Control evidenţiază totuşi că aceasta nu este o obligaţie, ci doar o chestiune care poate ajuta la sporirea veniturilor.
Într-un singur punct, concluziile anchetei Corpului de Control au fost ceva mai contondente și se vorbește de un angajat care și-ar fi depășit atribuțiile.
„Aspectele privind conduita angajatului CSA Steaua trebuie analizate și evaluate la nivelul entității verificate și a ministerului tutelar, având în vedere că toate competențele privind o eventuală cercetare disciplinară aparțin exclusiv acestor instituții”, a mai punctat Corpul de Control.
Cel mai probabil aici este vorba de Florin Talpan. Juristul clubului CSA Steaua a făcut cel mai mare scandal când oficialii de la FCSB au anunțat că vor să închirieze stadionul și chiar premierul s-a referit la el în câteva dintre intervențiile lui publice.