Motivul pentru care Vlad Gherman și Oana Moșneagu au ascuns că au o relație. Ce s-a aflat acum
Vestea că Vlad Gherman și Oana Moșneagu sunt împreună nu i-a luat prin surprindere pe fanii actorilor, având în vedere că între cei doi se legase o frumoasă legătură de prietenie, de ceva timp. Care este motivul pentru care fostul iubit al Cristinei Ciobănașu a ascuns faptul că ar avea o relație cu partenera sa din serialul Adela.
Vlad Gherman și Oana Moșneagu și-au oficializat relația la câteva luni după ce au apărut primele zvonuri ce spuneau că între cei doi actori se înfiripă o frumoasă poveste de dragoste.
Fostul iubit al Cristinei Ciobănașu și frumoasa brunetă din serialul Adela au o relație fericită de câteva luni de zile, însă au preferat să fie discreți în legătură cu povestea lor de iubire și să o țină doar pentru ei, până-n momentul în care ambii au simțit că este momentul să o oficializeze.
Vlad Gherman a mărturisit motivul pentru care a ținut secretă relația cu iubita lui Oana Moșneagu, până acum. Actorului i-a fost teamă de reacția celebrei Ruxandra Ion, mama adoptivă a Cristinei Ciobănașu. Vlad Gherman a locuit timp de mulți ani alături de fosta lui iubită, în casa producătorului serialului Adela.
„Ne-a fost frică să spunem, inclusiv să îi spunem doamnei Ruxandra (n.r. – Ruxandra Ion), eu am stat atâta timp la ea cu Cris, ce o să zică doamna Ruxandra, dacă o să se bucure, dacă o să spună ‘de ce, Vlad?’. Chiar îmi făceam griji”, a mărturisit Vlad Gherman, potrivit celor de la Spynews.
Frumoasa actriță Oana Moșneagu susține că nu a vrut să-și anunțe fanii că s-a cuplat cu Vlad Gherman, gândindu-se la decepția admiratorilor săi, în cazul în care relația nu ar fi mers și s-ar fi terminat mult prea repede.
Reacția Cristinei Ciobănașu, când a aflat de relația dintre Vlad Gherman și Oana Moșneagu
Vlad Gherman a fost îngrijorat să afle reacția Cristinei Ciobănașu cu privire la noua lui relație amoroasă, însă fosta lui parteneră de viață a fost bucuroasă pentru noul cuplu, transmițându-le toate cele bune și multă fericire.
„Cred că asta a fost cea mai mare barieră pe care, odată ce am depășit-o, totul a curs foarte firesc și nu am mai avut probleme și ne-am relaxat și noi.”, a completat simpaticul actor.
Vedeta de la Antena 1 știa de povestea de iubire a Cristinei Ciobănașu cu Alexandru Mureșan chiar de la fosta lui iubită.
„Știam despre relația lui Cris cu acest băiat misterios. Știam chiar de la Cris, ea a venit să îmi spună, nu a fost un moment ușor pentru nimeni, pur și simplu a fost o chestie pe care ea a simțit să o facă, am apreciat gestul pe care l-a făcut și faptul că a vrut să-mi spună lucrul ăsta.”, a mai spus Vlad Gherman.
Vlad Gherman și Oana Moșneagu sunt fericiți împreună și, deși nu locuiesc încă împreună, frumoasa brunetă petrece mai mult timp în apartamentul iubitului ei decât în propria casă.