Jean Gavril și soția lui, Bianca, și-au asumat în totalitate rolul de părinți pentru fiica lor, Eva. Cei doi nu au luat în calcul să angajeze o bonă care să îi ajute cu cea mică și nici nu le-au făcut program bunicilor cu nepoțica, deși ambele variante le-ar fi fost utile și ar fi avut mai mult timp liber pentru ei.
În interviul exclusiv acordat pentru Playtech Știri, artistul ne-a spus despre înțelegerea făcută cu partenera sa de viață, amândoi dorindu-și să pună în practică anumite metode de parenting, printre acestea numărându-se și comunicarea fără negații la tot pasul în ceea ce privește educarea copilului.
“Fata mea Evita are 2 ani și 2 luni și îi ofer toată libertatea pe care pot să i-o ofer unui copil de 2 ani și 2 luni. Mi se pare că suntem foarte diferiți noi ca generație față de părinții noștri care, poate, au avut mai puțin acces la informație decât avem noi acum.
Eu împreună cu soția mea, Bianca, îi oferim un altfel de educație copilului nostru, pentru că avem mai multe informații, am citit lucruri, ne-am documentat și poate cred că o să reușim să îi dăm un avans mai mare în viață, cel puțin emoțional vorbind ca dragostea de părinte pentru copilul lui”, a spus, pentru Playtech Știri, fostul concurent de la America Express.
Jean Gavril și Bianca se străduiesc să îi ofere micuței diverse alternative, tocmai pentru a nu-i crea frustrări legate de celebrele fraze: nu ai voie, nu e bine, etc.
“Suntem foarte fericiți că avem un copil foarte sociabil, deschis, o lăsăm să facă aproape tot ce vrea, evident să îi oferim în comunicare doar lucruri pozitive, adică nu suntem cu nu. Ai putea încerca să faci altfel, nu că nu ai voie, hai să încercăm altfel ca să nu folosim în comunicare negația”, a punctat el.
Citește și: În ce țări s-a filmat America Express. Ruta pe care o au de parcurs echipele depăşeşte 7.000 de kilometri
Aflați la prima experiență ca părinți, cei doi nu s-au speriat de noile responsabilități și le-au luat pas cu pas. Mai mult, au preferat să nu se bazeze pe bunici decât în cazuri excepționale și să se ocupe îndeaproape de fiica lor.
“Am crescut-o noi doi pe Eva cu mici momente în care ne-au ajutat familiile noastre. Din cei doi ani o vară a petrecut-o la Constanța, la socrii mei. Cred că există diferențe de moduri despre cum vrei să crești un copil, lucru care pe noi ne-a dus la a lua decizia să ne creștem copilul singuri, fără ajutor, chiar dacă este mai greu.
Avem tot ce ne trebuie, părinții noștri sunt foarte săritori și ne ajută de fiecare dată când avem noi nevoie sau le cerem, dar nu prea le-am oferit ocazia să ne ajute de prea multe ori, pentru că am vrut să o facem noi”, a mai spus, pentru Playtech Știri, Jean Gavril.
Cei doi își vor mări anul viitor familia cu un bebeluș, urmând să afle sexul copilului în această lună. Și-au dorit o familie mare și iată că visul lor va deveni o frumoasă realitate în primăvara lui 2024. Până la sosirea noului membru, Jean și Bianca o pregătesc pe Eva pentru schimbare, mai ales că va fi o diferență destul de mică între cei doi copii.
Citește și: Cine este Jean Gavril de la America Express. Emisiunea celebră la care a participat anul trecut
Video: Cătălin Shadi Sîrbu