Motivul pentru care carnea din supermarket miroase urât când deschizi caserola. Multe gospodine o aruncă, dar nu este stricată
Este o situație cu care s-a confruntat fiecare dintre noi, cel puțin o dată în viață, dar pe care puțin o înțeleg. A fost explicat care este motivul pentru care carnea din supermarket miroase urât când deschizi caserola. Nu trebuie să o mai arunci, nu este stricată. Află ce se întâmplă după doar câteva minute.
Un detaliu pe care puțini îl cunosc
Carnea la caserolă se regăsește în coșurile de cumpărături ale celor mai mulți clienți ai magazinelor din toate colțurile țării. În momentul în care ajung acasă și se pregătesc să o gătească, mulți au parte de o surpriză neplăcută când deschid ambalajul: mirosul neplăcut.
Suntem tentați să credem că am fost păcăliți să luăm un produs alterat, însă realitatea este, de cele mai multe ori, alta.
De ce carnea din supermarket miroase urât când deschizi caserola
Ambalarea și păstrarea cărnii în vacuum are numeroase avantaje, împiedicând contaminarea pe traseul pe care-l parcurge carnea de la procesator la tigaie, împiedicând dezvoltarea bacteriilor periculoase și contribuind într-o oarecare măsură la frăgezirea cărnii și la păstrarea acesteia într-o stare potrivită consumului, inclusiv din punct de vedere al aspectului.
Totuși, există un mic dezavantaj: apariția unui miros neplăcut, în momentul în care ambalajul este desfăcut. Acesta însă dispare, după doar câteva minute.
„Natura cărnii și prezența enzimelor care lucrează în aceasta pe perioada conservării în vacuum, conduc la un fenomen pe care, din lipsa informației, e interpretat greșit: carnea ambalată în vacuum dezvoltă un miros ciudat, neobișnuit și prin urmare suspect. Acest miros e normal, el dispare în 15 minute, alteori într-o oră sau două de la scoaterea cărnii din ambalaj, dacă vorbim de carne maturată un timp mai îndelungat sau de carne provenită de la taur, bizon, berbec matur etc”, se precizează pe site-ul gurmandapetit.ro.
Te-ar putea interesa și: De ce să nu decongelezi niciodată carnea de pui la temperatura camerei. Pericolele la care te expui
„Sper că ne-am mai liniștit cu toții”
Există câteva detalii la care ar trebui să fim atenți și care ne ajută să ne dăm seama dacă, într-adevăr, carnea pe care am cumpărat-o din supermarket este sau nu alterată.
„Atâta timp cât sucurile din interiorul ambalajului sunt rozalii și ambalajul nu a fost perforat, iar carnea a fost păstrată la rece (1-2 grade Celsius), nu-i nimic în neregulă la ea.
Sper că ne-am mai liniștit cu toții și că nu o să mai facem riduri ridicând din sprâncene în fața ambalajului abia desfăcut al unei bucăți de carne păstrate în vid.”
Te-ar putea interesa și: Trucul prin care vei recunoaște mereu carnea de pui proaspătă. Vei mânca sănătos