Moșii de toamnă 2020. Când pică Sâmbăta Morților și ce se dă de pomană obligatoriu
În prima sâmbătă din luna noiembrie sau ultima din octombrie, fiecare biserică românească, după Sfânta Liturghiei, oficiază și parastasul pentru cei decedați. Biserica și-a arătat întotdeauna grija față de cei care au plecat în ceruri, consacrându-le ziua de sâmbătă pentru pomenirea generală a morților, odată cu cântări speciale care să le amintească numele. Moșii de toamnă sau Sâmbăta Morților, cum mai este numită ziua, este cea în care credincioșii aprind lumânări și aduc ofrande celor apropiați, adormiți întru Domnul.
31 octombrie 2020 – ”Moșii de toamnă”, în amintirea celor adormiți
Credincioșii ortodocși cinstesc pe 31 octombrie 2020 Moșii de toamnă, zi în care Biserica ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea morților. Este ziua în care ortodoxii se roagă pentru cei adormiți, cu credința că, prin rugăciune, sufletul celui decedat va ajunge la judecata universală într-o stare mai bună decât aceea din momentul în care s-a despărțit de trup. Se crede că sufletele lor revin printre oameni pentru a fi împreună cu cei dragi. În tradiția românească, sărbătoarea este marcată și de credințe și superstiții cu rădăcini păgâne.
Tradiții și superstiții
Conform tradiției populare, în această zi nu ai voie să muncești. Gospodinele nu dau cu mătura, pentru că praful ar putea ajunge în ochii răposaților. Nu spală rufe, pentru că apa murdară să nu întineze sufletele decedaților și nu aruncă gunoiul pentru că acesta ar putea ajunge în mâncarea celor de dincolo. Tot în această zi, se spune că nu este bine să ceri bani cu împrumut.
Până în ziua praznicului Sfinților Arhangelilor Mihail și Gavril, în data de 8 noiembrie, fiecare creștin îi comemorează pe cei dragi. În cimitire se aduc ofrande la morminte, se spun rugăciuni pentru sufletele celor trecuți în veșnicie și se rememorează momentele frumoase petrecute alături de aceștia.
Românii cinstesc pe parcursul anului 20 de zile de moși, printre care Moșii de primăvară sau Mucenicii, Moșii de vară, în sâmbăta dinaintea Rusaliilor, Moșii de toamnă, din prima sâmbătă a lunii noiembrie sau ultima din octombrie, și Moșii de iarnă, în sâmbăta dinaintea duminicii lăsatului sec de carne.
Cu ce e bine să mergi la biserică?
Gospodinele merg în ziua cu pricina la biserică cu lumânări, tămâie, colaci și colivă. Pregătirile se fac încă din Ajun, de vineri. În tradiția ortodoxă, în ziua praznicului se aduc la biserică colivă, prescură și o sticlă de vin pentru a fi sfințite. Tot atunci se sfințesc pachete cu alimente pe care rudele celor adormiți le împart după slujba de pomenire.