Monstrul din adâncuri care trăiește și 400 de ani. Descoperirea istorică a cercetătorilor
Cercetătorii au constatat că monstrul din Oceanul Înghețat ar putea trăi aproape 400 de ani. Ei ajung la dimensiuni impresionante de până la 8 metri lungime și 1.200 de kilograme, potrivit unui studiu publicat recent, citat de Business Insider.
Descoperire istorică: monstrul din Oceanul Înghețat trăiește 400 de ani și ajunge la dimensiuni incredibile
Un studiu publicat luna trecută a determinat prin analize genetice că există două populații geografice de rechini: un grup înoată în apropierea bazinului canadian Baffin, deasupra cercului polar, și celălalt ocupă apele nordice ale Oceanului Atlantic în apropierea Norvegiei. Oamenii de știință au descoperit cu uimire că acești prădători trăiesc foarte mult în comparație cu alte vertebrate.
„Acești uriași liniștiți petrec sute de ani sub ocean, rătăcind încet în apele aproape înghețate, rareori văzute de ochiul uman”, susține Meaghan Swintek, biolog la Universitatea California, coautor al un studiu recent despre rechinii din Groenlanda.
„Durata de viață a rechinilor din Groenlanda a fost unul dintre cele mai mari provocări pentru noi. Cu toate acestea mai avem multe de aflat despre această specie înainte de a ne declara atotștiutori. Viața lor curge într-un ritm extrem de lent, biologia lor este un mister. Sunt greu de studiat datorită mediului greu accesibil în care trăiesc”, a declarat biologul marin Julius Nielsen pentru Live Science.
Rechinii din Groenlanda, care se adăpostesc în apele nord-atlantice și arctice, pot trăi timp de secole. Ei sunt dificil de studiat fiindcă preferă cele mai adânci părți ale apelor, la aproape 3.000 de metri adâncime. Conform unui studiu publicat în anul 2016, rechinii din Groenlanda nu ating maturitatea sexuală până la vârsta de cel puțin 134 de ani.
- Pentru a urmări mișcările lor, specialiștii pun dispozitive GPS pe rechinii care au fost prinși accidental în plasele de pescuit.
Carnea lor poate provoca intoxicație
Prădătorii se hrănesc inclusiv cu pește, urși polari, foci și balene. De menționat este că nu au existat atacuri confirmate de rechini din Groenlanda asupra oamenilor.
Deși carea lor este toxică, este considerată de unii o delicatesă. Sunt oameni care îi vânează în scopuri comerciale pentru ulei și carne. Țesutul de rechin din Groenlanda conține oxid de trimetilamină (TMAO), ce este un compus care ajută la protejarea animalului împotriva efectelor frigului și a presiunii ridicate a apeli. Când oamenii digeră TMAO, substanța provoacă simptome similare cu beția severă.
În schimb, pentru pasionați și doritori de nou, islandezii comprimă carcasa într-un recipient perforat, apoi atârnă carnea pentru a se usca până la patru luni pentru ca mai apoi să o consume în siguranță. În final, carnea este servită sub formă de cuburi.
Specia, denumită științific Somniosus Microcephalus, a fost descoperită în anul 1801 și a devenit repede una dintre cele mai vânate specii de pești de către țările nordice cu tradiție în pescuit. De exemplu, numai în anul 1910, potrivit datelor oficiale, pescarii au prins 32.000 de exemplare din această specie.