Monica Pop a vorbit recent despre efectele adverse care nu sunt expuse publicului larg, în ciuda faptului că reprezentanții companiei Pfizer au menționat în prospect toate riscurile care pot apărea în urma vaccinării. Mai mult, renumitul medic oftalmolog l-a contrazis pe Raed Arafat cu privire la motivele invocate de acesta cu privire la eșecul campaniei de vaccinare.
Monica Pop consideră că oamenii care ies în stradă împotriva imunizării anti-Covid 19 trebuie luați în considerare de către autorități. În altă ordine de idei, medicul oftalmolog a făcut apel la șeful DSU să nu uite că nici el nu este de specialitate infecționist, cum nici ea nu a urmat această ramură a medicinii, așadar părerile lor despre epidemie și vaccinare pot fi privite cu aceaași măsură.
Monica Pop a vorbit în cursul serii de luni despre efectele secundare ale vaccinului anti-Covid-19, cât și despre temerile oamenilor care sunt ignorate de autoritățile din toată lumea. Aceasta a dat exemplul altor țări în care cetățenii protestează din cauza vaccinării impuse cu forța, fără a ține cont de faptul că unii oameni pot avea contraindicații la serul anti-Covid-19.
Cu privire la ce se întâmplă în România, Monica Pop a criticat intervenția lui Raed Arafat, care a dat vina pe antivacciniști și influenceri pentru interesul scăzut al populației față de vaccinare.
„Eu nu pot să înțeleg de ce autoritățile nu țin cont de aceste proteste și nu se întreabă de ce oamenii fac așa. Am auzit un discurs, dacă se poate spune așa, al domnului doctor Arafat care să nu uite că este de altă specialitate și el spune despre noi şi totuși vorbește că este medic și are tot dreptul, dar și noi îl avem.
Când a fost întrebat de ce vaccinarea pare a fi un eșec și a spus pentru că sunt câțiva care sunt anti-vaccinişti, ceea ce nici măcar nu este adevărat, și că au influențat populația.
Vaccinurile au început din decembrie și la început a fost o fuziune de persoane după care lumea început încet, încet să afle niște lucruri”, a explicat medicul Monica Pop, potrivit Antena3.
În continuare, medicul a adus în discuție contraindicațiile vaccinului anti-Covid-19, multe și nemenționate de autorități, deși se cunosc foarte bine. Potrivit Monicăi Pop, multe persoane ar fi putut avea efecte secundare post vaccinare, dar aceste cazuri nu s-au făcut cunoscute sau oamenii nu au știut exact proveniența lor.
„Suntem foarte departe de a cunoaște cu adevărat numărul de persoane care au avut efecte secundare și unele dintre ele foarte severe și nu ni se spune și asta este un lucru rău. Oamenii trebuie să știe!
Nimeni nu a publicat până acuma lista contraindicațiilor acestui vaccin. Am citit această listă în urmă cu două zile. Lista există, este chiar făcută de cei de la Pfizer şi acolo scrie foarte bine.
Printre altele mi s-a părut chiar de-a dreptul de necrezut. De exemplu una dintre contraindicații este hipertensiune arterială”, a concluzionat medicul, potrivit sursei citate.