Apar acuzații grave la adresa fostului ministru al Sănătății după ce medicul Monica Pop rupe tăcerea despre modul în care Vlad Voiculescu a acționat împotriva transplanturilor de orice fel. Aceasta subliniază faptul că, imediat după demiterea acestuia, ca printr-o minune, mai multe transplanturi au putut fi realizate, iar toți pacienții se află în viață.
Medicul oftalmolog Monica Pop nu poate ierta intențiile lui Vlad Voiculescu de a tăia orice șansă la viață pacienților care au nevoie de transplanturi. Potrivivit acesteia, actualul ministru al Sănătății ar putea fi manipulat în continuare de acesta, lucru pe care Monica Pop îl consideră de-a dreptul impardonabil.
„Știm foarte bine cu toții că domnul (n.r. Vlad) Voiculescu a vrut să distrugă transplantul din toate punctele de vedere. Cel hepatic, prin domnul profesor Irinel Popescu. Știm bine că n-a vrut să dea drumul și după ce a plecat el din mandat s-au făcut 9 transplanturi pulmonare cu toți pacienții în viață.
Este o performanță mondială. Nu-i convine lucrul acesta. Transplantul renal – știți foarte bine ce s-a întâmplat cu Mircea Beuran și așa mai departe. Eu cred că orice ministru al Sănătății medic trebuie să țină cu breasla lui, adică să fie în consens cu ei, să îi apere și să facă de așa manieră încât să fie mulțumiți și colegii și el și să facă lucruri bune.
Ori, dacă doamna Mihăilă se lasă manevrată de domnul Voiculescu și continuă jocul lui, pentru că e foarte clar ce a făcut. E una dintre cele mai mari rușini ale medicinei românești ce s-a întâmplat cu Foișorul. Și tot e vorba de transplant și acolo. Categoric de-aia l-a și ales, a fost o bătaie de joc”, a declarat medicul oftalmolog, Monica Pop, la emisiunea 100% de la Realitatea PLUS.
În continuare, renumitul medic oftalmolog continuă atacul dur asupra fostului ministru al Sănătății, susținând că nu a reușit să facă nimic constructiv pentru sistemul medical, ba mai mult, dând dovadă că și-ar dori, mai degrabă, să îl distrugă.
Aceasta a susținut faptul că Vlad Voiculescu s-a opus sănătății cetățenilor români, neavând încredere în intervențiile care le-ar fi putut salva viața.
„A vrut să distrugă sistemul în totalitate, cu toate ramurile lui. Nu să facă ceva constructiv. Să facă o bancă de organe și țesuturi de care am fi avut nevoie toți și să facă ceva, să finanțeze. Știm foarte bine că în mandatul respectiv, domnul Voiculescu returnat Guvernului 162 de miliarde.
Banii ăștia puteau fi folosiți pentru sănătate, nu returnați la Guvern, că nu avea niciun motiv să facă asta. Încă o dată să spun. A vrut să distrugă și asta este un lucru foarte clar. Nu i-a reușit tot ce a vrut. Cu transplantul pulmonar a făcut ce a făcut. L-a oprit și am văzut performanța ulterioară. (…)
Fără discuție, și îmi asum ce spun, Vlad Voiculescu a avut o atitudine distructivă față de medicina românească, total împotriva oamenilor din țara asta și a sănătății lor. Acum doamna Mihăilă ar trebui să facă ce gândește cu capul ei și nu cu capul altcuiva. Pentru că ceea ce vrea să facă acuma este o gafă.
De ce să distrugi ceva care merge? Pentru care motiv? Opt pacienți din 100 se pot duce afară și aici se puteau opera cu jumătate din bani. Și s-a demonstrat că s-au operat corect, bine și că bolnavii sunt și acum în viață și sunt bine”, a concluzionat Monica Pop.