Monica Bîrlădeanu, tot mai frumoasă pe zi ce trece. Actrița și-a etalat formele voluptoase, spre bucuria domnilor
Monica Bârlădeanu este tot mai frumoasă de la o zi la alta. Actrița are un trup impecabil, o siluetă perfect și un ten pe măsură. Ca de fiecare dată, surprinde cu aparițiile sale exemplare. De data aceasta, a optat pentru o ținută provocatoare și a urcat imaginile pe rețelele de socializare.
Monica Bârlădeanu, apariție impecabilă
Monica Bârlădeanu a reușit să impresioneze din nou. Cunoscuta actriță a captat atenția tuturor cu trupul ei spectaculos. Chiar dacă are 44 de ani, demonstrează că este mai frumoasă de la o zi la alta și, pur și simplu, radiază.
Ea a făcut o schimbare surprinzătoare în garderobă, renunțând la haine și îmbrăcându-se în costum de baie, fapt ce a stârnit admirația tuturor celor care au avut privilegiul de a o vedea. A urcat imaginile pe rețelele de socializare, unde a primit o mulțime de aprecieri.
Vedeta se poată lăuda cu o siluetă impecabilă și optează pentru cele mai îndrăznețe ținute. Chiar și atunci când este provocatoare, își păstrează decența și eleganța.
La ce aliment a renunțat vedeta
La vârsta de 44 de ani, Monica Bârlădeanu arată incredibil de bine și a dezvăluit care este secretul său pentru menținerea formei fizice de invidiat. Actrița din serialul „Groapa” a decis să elimine din dieta ei anumite alimente și mărturisește că este într-o formă perfectă.
Vezi și: Viciul de care Monica Bârlădeanu nu vrea să audă. Așa își menține frumusețea la 44 de ani
Renunțând complet la un aliment specific, Monica Bârlădeanu a reușit să obțină o siluetă impecabilă. Ea a mărturisit că nu i-a fost deloc dificil să facă acest pas, pentru că este o mare fană a alimentelor sărate.
„Dulciurile de orice fel. E foarte adevărat că nici n-a fost greu, pentru că îmi plac mai degrabă alimentele sărate decât cele dulci. Dacă trebuie să ies repede pe uşă dimineaţa, o felie de pâine de secară, prăjită, fără gluten, cu avocado”, a declarat Monica Bârlădeanu.
Actrița este foarte atentă la tot ce mănâncă și încearcă să aibă un meniu cât mai sănătos, dar uneori mai are și moment în care trișează și își face poftele.
Îi place să consume omletă la micul dejun, iar la prânz, când este pe fugă, optează pentru o salată cu ton sau un carpaccio de vită. Nu uită nici de cină, unde preferă peşte cu broccoli la aburi.
Afecțiunea cu care s-a confruntat Monica Bârlădeanu în tinerețe
Ea este recunoscută ca fiind una dintre cele mai frumoase femei din România, iar acest lucru nu surprinde pe nimeni! La vârsta de 44 de ani, Monica Bârlădeanu arată pur și simplu perfect!
Remarcabil este că actrița nu a apelat niciodată la intervenții estetice chirurgicale, ci a preferat tratamente faciale pentru a-și menține aspectul impecabil. Are mare grijă de tenul ei, dar în trecut nu au stat așa lucrurile.
Vedeta a mărturisit că a avut probleme cu tenul când era mai tânără. S-a luptat ceva timp cu acneea, dar a descoperit tratamentele care au făcut minuni pentru ea.
„Am avut probleme cu tenul. Am avut acnee, evident! Pe mine, personal, m-a ajutat foarte mult acidul glicolic, exfolia ușor tenul, iar, apoi, acidul salicilic”, a declarat vedeta pentru Impact.ro.