Monica Anisie este OUT. El este noul ministru al Educației propus de PNL

de: Ioana Bucur
23 12. 2020

Politica românească nu încetează să ne surprindă. Până acum se tot vorbea de scoaterea în afara spectrului politic românesc a persoanelor cu suspiciuni de corupție. Dar, se pare că dezideratul a fost dat uitării. Noul Guvern care va fi condus de Florin Cîțu se conturează, pe zi ce trece, iar unii dintre actualii miniștrii își vor pierde postul. Pintre aceștia, cu antecendente și eșecuri, este și Monica Anisie, actualul Ministru interimar la Educație. În locul ei a fost deja nominalizat unul din cele mai controversate nume din politica ultimilor ani. Eset vorba de unul din politicienii cu un consencvent traseism politic.

Monica Anisie pleacă și vine Sorin Câmpeanu

După multe ore de ședințe, negocieri, decizii, nehotărâri, s-au anunțat primii noi miniștrii ai viitorului cabinet condus de premierul desemnat, Florin Cîțu. Din fostul Guvern, condus de Ludovic Orban, conform surselor, vor pleca mulți miniștrii. Unii dintre ei cu rezultate slabe, spre dezastruoase, sunt primii eliminați de pe lista viitorului premier.

Așa se face că, în urma ședinței de ieri seară din Biroul Politic PNL, primul nume tăiat de pe lista lui Cîțu este Monica Anisie, intermarul de la Educație. Dacă ar fi să ne luăm după gestionarea ministerului în ultimele 10 luni, rezultatul este dezastruos.

Schimbarea doamnei Monica Anisie era una previzibilă și de așteptat. Numai că, numele viitorului ministru pentru prtofoliul de la Educație este unul plin de controverse și traseim politic consecvent.

Controversele din jurul ministrului propus la Educație

La finele ședinței de marți seara din Biroul Politic PNL a ieșit la suprafață nominalizarea lui Sorin Câmpeanu. Acesta a fost membru ALDE, Pro România, ca din ianuarie 2020 să-l regăsm în ograda PNL. Probleme sunt mult mai acute în ceea ce-l privește pe Sorin Câmpeanu, de numele lui fiind legată și controversata Ordonanță de Urgență, din 2014, care amnistia plagiatorii.

Atunci se afla la primul său mandat de ministru la Educație. În același mandat de la Educație, Sorin Câmpeanu venea cu o altă găselniță, și anume corectarea încrucișată între județe a lucrărilor de la Bacalaureat, pentru evitarea fraudelor. În perioada interimatului lui Gabriel Oprea, în funcția de Premier, de numele lui Sorin Câmpeanu se leagă și un alt scandal. Este vorba de scandalul de plagiat la lui Gabriel Oprea.

În prezent Sorin Câmpeanu este rectorul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară (USAMV) din Bucureşti. Și în acest caz există suspiciunea de corupție, numele acestuia fiind legat de un alt nume celebru, Laurențiu Baranga, care a devenit coordonator de doctorate fără ca el să fi avut diplomă de Bacalaureat.