Peste tot în lume, colecționarii numismatici dețin adevărate valori, dacă ne gândim la monedele și bancnotele vechi. Inclusiv în România există posesori de astfel de valori, precum un utilizator de pe Olx. Recent, acesta a scos la vânzare moneda veche care se vinde cu 2.000 de lei pe internet. Deși cam greu de crezut, dar e foarte posibil să o ai și tu prin casă.
Puțini știu că una dintre cele mai vechi monede din Europa, este rubla rusească. Moneda este folosită încă din secolul al XIII-lea. Fabricată inițial din argint, moneda își trage numele de la cuvântul rusesc „rubit”, care înseamnă a tăia sau a ciopârți.
Inițial moneda a fost fabricată din bucăți fragmentate din grivna ucraineană. Rubla a fost redenumită de multe ori de-a lungul celor 800 de ani de istorie. Anii cei mai volatili au venit odată cu schimbările de regim și în timpul Revoluției Bolșevice.
După detronarea Țarului Nicolai și asasinarea acestuia, Lenin și adepții săi au înființat Republica Socialistă Federativă Sovietică Rusă. A fost primul stat socialist din lume, care a revizuit complet guvernul și economia pentru a se conforma modelelor socialiste.
RSFSR a produs, de asemenea, monede în 1921, primele de la căderea guvernului țarist. Printre acestea se numără și moneda care avea să-l aibă pe una din fațete chiar pe ideologul și artizanul Revoluției Bolșevice, Vladimir Ilici Lenin.
Pe lângă schimbările sociale și de politică din Imperul Rusesc, România, încă din primii ani ai săi, sub conducerea lui Carol I, emitea monede, tot de argint, cu chipul primului Suveran al regatului.
Așa se face că, la o căutare pe Olx, am aflat care este moneda veche care se vinde cu 2.000 de lei pe internet. De fapt, conform anunțului colecționarului, sunt mai multe monede de argint. Unele cu chipul Regelui Carol I, altele cu chipul lui Vladimir Ilici Lenin.
Posesorul acestora spune că vinde aceste monede vechi în stare bună, dar se vând la set. Monedele au o greutate de 105 grame, sunt din argint, iar prețul fix este de 500 de euro.
Și, ca titlul informativ, în 2021 la o licitație de acest gen, s-a vândut una din cele mai vechi monede rusești, cunoscute sub numele de „Rubla Constantin” emisă în 1825. Moneda rusească a fost vândută la licitație cu suma uluitoare de 2,64 milioane de dolari, la prima strigare. bătând, astfel, recordul unei monede rusești vândute vreodată la licitații.