Momente tensionate între Shakira şi Pique! S-a ajuns la avocaţi, de la ce se ceartă cei doi acum
Momente tensionate între Shakira şi Pique. Cei doi foști parteneri au ajuns la un nou conflict. Totul din cauza copiilor pe care îi au împreună: Milan, în vârstă de 9 ani, și Sasha, în vârstă de 7 ani. Fotbalistul a apelat la ajutorul avocaților, după ce a văzut că mama copiilor săi nu își dorește să ajungă pe cale amiabilă la o înțelegere. Următoarele șapte zile sunt cruciale pentru acordul privind partajarea averilor și a altor aspecte legate de viața personală.
Momente tensionate între Shakira şi Pique
„Ruptura” dintre Shakira și Gerard Pique a intrat în „faza critică”, anunță jurnaliștii străini. Următoarele șapte zile sunt cruciale pentru felul în care va evolua relația dintre cei doi. Foștii parteneri au doi copii împreună: Milan, în vârstă de 9 ani, și Sasha, în vârstă de 7 ani.
Pentru că nu sunt căsătoriți cu acte, Shakira i-a propus lui Gerard Pique să îi lase copiii în Miami, acolo unde dorește să se mute. Fotbalistul nu a fost de acord cu o astfel de idee și a reacționat pe măsură, moment în care cântăreața i-a transmis că își poate vizita oricând copiii, fără nicio restricție.
Fotbalistul spaniol a continuat să refuze propunerea, dorindu-și ca micuții să rămână în Barcelona, acolo unde ar urma să continue școala. Din acest motiv, Gerard Pique a apelat la ajutorul avocaților. Ulterior, și Shakira și-a ales apărarea.
Cine ar putea să obțină custodia copiilor
Reprezentanții celor doi foști parteneri urmează să se întrunească pentru a încerca să rezolve problema în afara sălii de judecată. Potrivit publicației La Vanguardia, avocatul lui Gerard Pique nu va renunța ușor la dorința clientului.
Pe de altă parte, avocatul Shakirei ar putea să obțină drept exclusiv asupra copiilor și locului în care aceștia vor locui.
Întâlnirea între avocații celor două părți va avea loc vineri, 2 septembrie. Până la termenul cu pricina, copiii vor petrece timpul cu tatăl lor, potrivit sursei citate.
Shakira și Gerard Pique mai trebuie să împartă și averea pe care o dețin. În cei 12 ani în care au trăit împreună, cele două vedete au strâns nu mai puțin de 700 de milioane de euro. Rămâne de văzut cum va fi partajată suma, având în vedere că dei doi nu au fost căsătoriți cu acte. Cert este că averea câștigată de Shakira pe cont propriu se ridică la circa 280 de milioane de euro.
Locuințele pe care trebuie să le împartă Shakira și Gerard Pique se află în: Barcelona, Barranquilla, Republica Dominicană, Miami, Capri, New York, Punta del Este și Bahamas.