Momente dureroase pentru Dana Rogoz. Vedeta a ajuns pe mâna medicilor: “Am fost cusută”. Cum arată după operație

de: Corina Oprea
14 05. 2024

Dana Rogoz a trecut prin momente cumplite, după ce a fost nevoită să meargă de urgență la spital. Actrița a avut parte de un accident la nivelul feței, chiar acasă, care a trimis-o direct pe mâna medicilor. A fost supusă unei intervenții, cum arată vedeta acum.

Dana Rogoz, cusută la buză

Dana Rogoz este una dintre cele mai iubite actrițe de la noi din țară, cu o carieră de invidiat. Are o mulțime de fani, de care este foarte apropiată și pe care îi ține la curent cu tot ce se petrece în viața ei.

Este activă în mediul online, unde internauții ard de nerăbdare să afle ce se mai petrece. De data aceasta, însă, Dana Rogoz nu a venit cu o veste prea bună, ci a făcut un anunț care a îngrijorat tot Internetul.

Dana Rogoz le-a împărtășit urmăritorilor de pe Instagram o întâmplare dureroasă, cu care s-a confruntat când nici măcar nu se aștepta. Mai exact, în dimineața zilei de ieri, și-a spart foarte tare buza, după ce s-a lovit de capul fetiței sale, Lia.

Accidentul nu a fost deloc unul minor, având în vedere că a ajuns de urgență la spital. Pentru că buza a fost destul de tare crestată, a avut nevoie de o intervenție pentru a o prinde la loc. Din fericire, Lia nu a pățit nimic, dar mama ei s-a ales cu o plagă de toată frumusețea chiar înainte de un spectacol important.

„Un alt fel de ÎNAINTE/DUPĂ. Cea de-a doua imagine este de acum, după ce, în această dimineață am fost cusută la spital, în zona buzei. Un incident stupid.. am dat practic «buza în cap» cu Lia. Iar capul Liei e foarte rezistent.

Ea nu a avut nimic. Eu, în schimb, am avut nevoie de patru ațe care să îmi strângă buza la loc. Problema mea cea mai mare e că în seara aceasta plec la Baia Mare. Mâine e programat spectacolul «Domnișoara Iulia». Așadar, țineți-mi pumnii ca să pot juca!”, a scris Dana Rogoz pe Instagram.

Ce limite le impune Dana Rogoz copiilor

Dana Rogoz și soțul ei, Radu Dragomir, sunt văzuți ca unul dintre cele mai solide și respectate cupluri din industria showbiz-ului autohton. Uniți în 2012, au construit împreună o familie frumoasă, fiind binecuvântați și cu doi copii: Vlad, în vârstă de 10 ani și Lia, în vârstă de 3 ani.

Dana Rogoz a făcut publice câteva dintre regulile și limitele pe care le-au impus copiilor lor în ceea ce privește accesul la tehnologie. Întrucât cei doi copii au vârste diferite, cuplul a adoptat o abordare personalizată pentru fiecare dintre ei.

Deși nu le-au interzis accesul la telefon sau televizor, Vlad și Lia nu au propriile lor gadget-uri. Dana susține că, deși Vlad are colegi de aceeași vârstă care deja dețin telefoane mobile, ei au considerat că acest lucru nu este necesar în cazul lui. Ea subliniază că, atunci când au nevoie de un gadget, îi cer părinților.

În ceea ce-l privește pe Vlad, care este la o vârstă mai înaintată și are anumite responsabilități școlare și multe sarcini de îndeplinit, Dana și Radu au stabilit reguli clare și măsuri pentru a gestiona timpul petrecut pe dispozitive.

Astfel, Vlad are la dispoziție doar 30 de minute pe zi și o oră în weekend pentru utilizarea gadget-urilor.  Cu toate acestea, Dana Rogoz subliniază că tehnologia nu este văzută ca o amenințare, ci mai degrabă ca un instrument care poate fi folosit în mod înțelept și constructiv.

„Nu le-am interzis accesul nici la telefon, nici la televizor, însă nu au gadget-urile lor. La Vlad, deși are colegi care au deja telefon mobil, nu mi s-a părut necesar să aibă telefon. Dacă au nevoie, ne cer nouă. Vlad e în altă etapă, are anumite teme pe care le primește pe diferite aplicații, trebuie să citească cărți în limba engleză.

Tehnologia a intrat în viața lor și nu este ceva de care să ne îngrozim! Chiar cred că poate să fie folosită înțelept. La Lia este, într-adevăr, mai simplu: „Nu mai merge, s-a stricat!”. Încă crede acest lucru, iar televizorul poate să fie oprit”, a declarat Dana Rogoz pentru Ego.ro.

Ea evidențiază importanța lecturii și chiar a pus în aplicare o regulă în care Vlad avea voie să folosească gadget-urile timp de 30 de minute doar dacă citise tot atât timp înainte.