Momente dificile, la Asia Express. Cine a primit imunitatea acum, în show-ul de la Antena 1
În ultimul episod din Asia Express, difuzat de Antena 1, s-au întâmplat multe lucruri, multe lacrimi și emoții, dar și surprize când vine vorba de imunitate și penalizări. Au fost momente dificile pentru concurenți, dar au reușit să treacă cu bine peste ele.
Momente dificile, la Asia Express
În ultima etapă din Asia Express, difuzată la Antena 1, fanii și telespectatorii au putut urmări momentele dificile prin care au trecut concurenții în această nouă etapă. Unul dintre momentele ”interesante” a fost când concurenții au fost nevoiți să facă și să mănânce „patupat”. Este vorba de un desert specific și preferat al localnicilor din Filipine, făcut din trestie de zahăr. O altă provocare a venit la momentul măiestriei când au fost supuși la manufacturarea unui vas de lut. Procesul unui vas de lut este unul destul de lung, după ce se obține forma dorită, aceasta are nevoie de o săptămână să se usuce, iar apoi trebuie puse la copt timp de 72 de ore.
Au fost și lacrimi, multe, după multe probe extenuante care le-au testat limitele, momente amuzante care i-a mai destins puțin. Astfel că a urmat un moment extrem de emoționant pentru vedetele rămase în competiție, când fiecare dintre aceștia a primit câte o scrisoare de acasă, de la familie.
Cine a primit imunitatea acum, în show-ul de la Antena 1
În cursa pentru imunitate, sau amuleta de 1.000 de euro, unde participa cele mai bune 3 echipe care au sansa la amuletă și cine câștigă nu-și mai caută cazare, au luptat echipele Alex Abagiu și Radu Vlăduț, Adda și Cătălin, Maria Buză și Lia Bugnar. După o luptă strânsă și o probă plină de greutăți, la propriu, Alex Abagiu și Radu au câștigat amuleta, aceasta fiind a treia amuletă câștigată de Alex Abagiu și Radu. Rămâne să vedem cine va câștiga în următorul episod și prin ce probe de foc vor mai trece echipele din competiție.