28 iun. 2021 | 07:51
de Irina

Momente de teroare în Giurgiu. O mașină în care se aflau doi copii a luat foc. Pompierii au intervenit de urgență

News
Momente de teroare în Giurgiu. O mașină în care se aflau doi copii a luat foc. Pompierii au intervenit de urgență
Explozie puternică la o mașină pe podul de la barajul Mihăilești Sursă foto: ISU Giurgiu

În urmă cu câteva ore, o familie cu doi copii a trăit momente de groază, după ce mașina în care se aflau a început să scoată fum. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Mihăilești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

Cum a avut loc incedentul

O ieșire la plimbare cu familia se putea transforma într-o adevărată tragedie, după ce motorul unei mașini în care se aflau patru persoane s-a defectat. Din fericire, șoferul și pasagera din dreapta au observat fumul neobișnuit care ieșea din mașină, motiv pentru care s-au autoevacuat.

La scurt timp după acest moment, o explozie puternică a avut loc la o distanță mică de aceștia. Din fericire, în urma incidentului s-au înregistrat doar pagube materiale, astfel că după incendiu au ars materialele combustibile aferente compartimentului motor, iar parbrizul a fost spart. Potrivit primelor informații transmise de specialiști, explozia a fost generată de un scurtcircuit.

Ulterior incendiului, ISU Giurgiu a sfătuit toți șoferii să aibă în vedere mai multe măsuri de prevenție.

“Un autoturism a luat foc, în această dimineață, pe podul de la barajul Mihăilești. În mașină se aflau patru persoane, dintre care și doi copii. Conducătorul auto și pasagera din dreapta au observat că iese fum de la motor, au oprit și au coborât imediat din mașină.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Mihăilești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

În incendiu au ars materialele combustibile aferente compartimentului motor și s-a spart parbrizul. Cel mai probabil acesta a izbucnit din cauza unui scurtcircuit.
Pentru a preveni astfel de evenimente, vă recomandăm respectarea următoarelor măsuri:

  • verificaţi instalaţia electrică, astfel încât aceasta să nu prezinte cabluri neizolate;
    nu faceți improvizații la instalația electrică;
  • asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;
  • verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;
  • verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autoturism”, a fost mesajul transmis de aceștia pe pagina oficială de Facebook.

Explozie puternică în Capitală

În cursul săptămânii trecute, o altă tragedie a avut loc în sectorul 6 al Capitalei, acolo unde o mașină a explodat lângă o benzinărie, producând moartea unui tânăr de 30 de ani.

Potrivit cercetărilor efectuate de polițiști, explozia a avut loc din cauza uneu butelii aflate în mașină. La fața locului, pompierii au găsit în mașină un tânăr în stare de inconștiență, care ulterior a decedat.

Un al doilea tânăr care se afla în autoturism a reușit să se autoevacueze. Din fericire, explozia a avut efect local, neafectând și împrejurimirile. În urma acesteia, mașina a suferit deformări semnificative, iar parbrizul a fost spart.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în a doua zi de Crăciun pentru a-ți merge bine tot anul
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
VIDEO Imagini filmate în avionul Azerbaijan Airlines, chiar înainte de prăbușire. 29 de oameni au supraviețuit
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Prinși în fapt! Ei formează cel mai nou cuplu din lumea mondenă. Au fost fotografiați împreună, în ipostaze tandre prin oraș! Avem imaginile!
Unica.ro
Banii în numerar, un pericol. Greșelile pe care le fac românii
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Am pierdut cel mai mare actor din toate timpurile. A fost unic. Niciodată nu va fi uitat
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
TRADIȚII în a DOUA ZI de CRĂCIUN! E INTERZIS ASTĂZI
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro