Momente cumplite pentru Rică Răducanu și soția lui. În ce stare gravă se află, vești de ultimă oră

de: Năstase Mirabela
13 01. 2021

Fostul portar, Rică Răducanu și soția sa, trec prin momente cumplite. Aceștia au fost testați pozitiv cu noul coronavirus, iar în prezent se află amândoi internați la spitalul ”Matei Balș” din Capitală.

Momente cumplite pentru Rică Răducanu și soția lui

Rică Răducanu și soția sa sunt infectați cu coronavirus, iar fostul sportiv a mărturisit că soția sa este în stare mai gravă decât el, având nevoie de oxigen. Acesta a intrat în direct îm emisiunea lui Cătălin Măruță, ”La Măruță”, acolo unde a vorbit despre experiența neplăcută prin care trece.

”Eu nu sunt chiar periculos, dar nevasta mea e mai rau. Nu stiu de unde a aparut boala, ea a fost mai de mult bolnava, si mi am facut si eu testul si m-au gasit si pe mine pozitiv. Nevastă-mea e de venieri la spital, iar eu am facut testul vineri.

Eram acasa, dar pana la urma amandoi am fost internati. Sotia e mai rau, a avut frisoane, eu nu am avut probleme, nu tusesc. Ea are nevoie de oxigen. Cine vrea sa fie asa ceva, le transmit sanătate la toti, să trecem cu bine prin perioada urata. Poate trece mai usor beleaua asta, sa ne refacem viata. Abia astept sa facem un spriț. Am niste oameni care muncesc, saracii, zici ca sunt cosmonauti (n.red. echipa medicală)”, a spus Rică Răducanu, de pe patul de spital, într-un interviu pentru Cătălin Măruță.

Rică Răducanu, în vârstă de 74 de ani, s-a născut la data de 10 mai 1946, în Vlădeni, județul Ialomița. Acesta este un fost fotbalist român, portar. Rică Răducanu a jucat în echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal 1970 din Mexic, performanță pentru care a fost decorat în martie 2008 cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a.

Fostul portar, Rică Răducanu, a cochetat și cu actoria

Pe lângă sport, Rică Răducanu a activat și ca actor. Astfel că regizorul Mircea Daneliuc i-a oferit celui poreclit „Tamango“ rolul unui afacerist veros, pe nume Maricel, în filmul „Legiunea străină“, o poveste tragicomică a trei tineri dintr-o localitate din Moldova în care este declarată gripa aviară. Atunci, pentru fostul portar a fost a doua oară când a cochetat cu actoria, după ce şi-a jucat propriul rol în pelicula lui Andrei Blaier, „Totul pentru fotbal“.

„Da, tăticu’, drept să-ţi spun, prima dată am luat-o ca o glumă. Când m-au chemat la interviu, să dau probe. La fotbal e ceva, la film e altceva. E greu, nenicule. Până am învăţat rolul…mi-a fost foarte greu. Am vrut să cedez după un timp, se stătea mult la filmări şi nu ieşea nimic. Le-am spus, la filmare: Nu mai vin, că vă încurc aici…”Taci mă, nu încurci pe nimeni!” Dar pe urmă mi-a plăcut. M-a ajutat cu stilul lui, Mircea Daneliuc. Ai văzut, eram un ”barosan”, Maricel, cu Jeep, şofer şi bodyguard după mine. Ai văzut ce ghiul aveam, ce lanţ la gât, treabă serioasă…Când am văzut cât aveam de învăţat, nu mai dormeam noaptea! O trezeam pe nevastă-mea şi o puneam să mă întrebe, să repet scenariul…Greu, dom’le…“, a povestit fostul fotbalist, potrivit adevarul.ro, despre experiența filmului ”Legiunea Străină”.