Moment șocant în fotbalul românesc. Pentru prima oară un meci din Liga 1 a fost oprit din cauza scandărilor xenofobe! Duelul în care Sepsi a înfruntat FCU Craiova, în etapa cu numărul 23, a fost oprit de arbitrul Andrei Chivulete în minutul 26, după ce, de la stația de amplificare, fanii au fost rugați, de mai multe ori, să înceteze cu aceste manifestări.
Sepsi – FCU Craiova s-au înfruntat în etapa cu numărul 23 din prima ligă, dar nu s-a jucat decât 26 de minute. Arbitrul de centru Andrei Chivulete a oprit prima oară meciul în minutul 24, din cauza scandărilor xenofobe ale ambelor galerii. Fanii olteni au strigat „Afară, afară, cu ungurii din țară”, iar rivalii din Sfântu Gheorghe au răspuns cu aceeași monedă.
A fost momentul în care „centralul” le-a cerut organizatorilor să facă un apel de la stația de amplificare, avertizând că poate să oprească partida, dacă aceste mesaje nu încetează. Crainicul s-a adresat spectatorilor, dar Chivulete nu a fost mulțumit și a solicitat un nou apel în care s-a amintit că în fotbal nu sunt tolerate rasismul și xenofobia.
Partida a fost reluată, dar cum scandările nu se opriseră, „centralul” a trimis jucătorii celor două echipe la vestiare, sub privirile mirate ale celor doi antrenori. Andrei Chivulete a respectat „la literă” regulamentul și a decis o pauză de zece minute, iar după aceea a reluat jocul. Nici de această dată lucrurile nu au mers bine și cum din tribună au continuat scandările, arbitrul de centru a decis să oprească definitiv partida. Este primul episod de acest gen la un meci din Liga 1.
Sepsi Sf. Gheorghe – FCU Craiova, echipe de start:
Sepsi (4-3-3): Niczuly (cpt.) – Dimitrov, Ciobotariu, Bălașa, Dumitrescu – C. Matei, Păun, Aganovic – Tudorie, Safranko, Ștefănescu
Rezerve: Began – Ninaj, M. Tamas, Ispas, Francisco Junior, I. Gheorghe, Achahbar, A. Șerban, Rondon
Antrenor: Cristiano Bergodi
FCU Craiova (4-2-3-1): Gurău – Paramatti, Duarte, Agostinho Henriques, Huyghebaert – Albu, Vl. Achim – Baeten, Bauza (cpt.), Bahassa – Chițu
Rezerve: R. Popa – Negru, Mascarenhas, Zanfir, Van Durmen, Asamoah, Ganea, Ibrahim, Blănuță
Antrenor: Nicolo Napoli
Stadion: Sepsi Arena, Sfântu Gheorghe
Arbitru: Andrei Chivulete / Asistenți: Sebastian Gheorghe și Andrei Constantinescu
Arbitru VAR: Cătălin Popa / Arbitru AVAR: Adrian Vornicu
Cazul va ajunge în atenția Comisiei de Disciplină a Federației Române de Fotbal, care va analiza rapoartele întocmite de arbitru și de observatorul partidei, Octavian Goga, dar și imaginile de la fața locului.
Cele două galerii nu sunt la prima abatere de acest gen. Acum opt luni partida din Bănie în care s-au înfruntat FC U Craiova – Sepsi a fost întreruptă tot din cauza scandărilor xenofobe. Arbitrul Adrian Cojocaru a trimis cele două echipe la vestiare, dar după zece minute jocul a fost reluat și partida a fost dusă la bun sfârșit.
Orice persoană care, în mod public, discriminează sau denigrează pe altcineva într-o manieră jignitoare pe motive de rasă, culoare, limbă, religie, sex, origine etnică sau care comite o altă faptă având acest caracter, va fi suspendată pentru 6 jocuri la toate nivelurile, în cazul jucătorilor, echipei tehnice şi antrenorilor şi 4 luni pentru oficiali. În plus, clubul căruia aparține făptuitorul va fi sancționat o penalitate sportivă de la 5.000 la 60.000 de lei, la fiecare nouă abatere de același tip penalitatea urmând a fi majorată cu ½ față de cea aplicată anterior. La atingerea pragului maxim clubul va fi sancținat gradual cu programarea jocurilor fără spectatori de la 1 la 4 etape cumulat cu o penalitate sportivă de 60.000 lei. Dacă acesta este un oficial asimilat, penalitatea va fi de la 10.000 la 80.000 de lei. Aceeaşi sancţiune se aplică şi în cazul în care o persoană are un comportament xenofob, ofensator sau care hărţuieşte o altă persoană pe astfel de motive.
Dacă spectatorii afişează inscripţii conţinând sloganuri discriminatorii/denigratoare/rasiste/ xenofobe sau se fac vinovaţi de alte comportări de acest fel la un joc, organul jurisdicţional va aplica o sancţiune de la 5.000 la 70.000 de lei clubului pe care l-au susţinut spectatorii respectivi, la fiecare nouă abatere de același tip penalitatea urmând a fi majorată cu ½ față de cea aplicată anterior. La atingerea pragului maxim clubul va fi sancționat cu măsura programării unui joc fără spectatori cumulat cu o penalitate sportivă de 70.000 lei. Dacă spectatorii nu pot fi identificaţi ca suporteri ai unuia dintre cluburi, va fi sancţionat clubul gazdă, în mod corespunzător.
Orice spectator care se face vinovat de abaterile arătate la alin. 1 şi 2 de mai sus, va fi sancționat cu interzicerea accesului în stadion pentru cel puţin doi ani.
În funcție de circumstanțe, organul disciplinar poate aplica și alte sancțiuni clubului responsabil, cum ar fi: interzicerea organizării jocurilor pe propriul stadion de la 2 la 10 jocuri, pierderea jocului prin forfait, scăderea a 2-6 puncte sau excluderea din competiție.
Orice formă de propagandă a ideologiilor extremiste este interzisă înainte, în timpul și după jocuri, în caz contrar fiind aplicabile sancțiunile prevăzute la alin. 1-2 de mai sus.
Sancţiunile aplicate pe baza acestui articol pot fi reduse sau chiar anulate dacă jucătorul sau clubul respectiv dovedesc că nu a existat sau a existat o culpă minimă a sa în săvârşirea abaterii sau dacă alte motive serioase o justifică, cum ar fi, în special, abaterile care au fost provocate intenţionat pentru a cauza sancţionarea jucătorului sau clubului conform acestui articol. Procedura evaluării circumstanţelor atenuante va fi cea prevăzută de acest regulament
sursa foto: Inquam Photos / Alex Nicodim
Captură Orange TV