Modificări privind buletinul. Copiii de 0-14 ani pot avea și ei act de identitate

de: Alexandra Chivu
03 04. 2021

Modificări esențiale privind buletinul. Poate fi eliberat și pentru copiii de 0-14 ani, dacă părinții vor. Vor exista 5 tipuri de acte de identitate.

Modificări privind buletinul: Poate fi eliberat și pentru copiii de 0-14 ani

În data de 29 martie 2021 s-a publicat Hotărârea nr. 295/2021 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OG nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale românilor. Potrivit Asociației VeDemJust, noutățile cu privire la buletine sunt următoarele:

  1. Acte de identitate eliberate mai înainte de împlinirea vârstei de 14 ani. Obligatoriu, prima carte de identitate se eliberează la împlinirea vârstei de 14 ani, ca şi până acum. Opţional, se poate elibera carte de identitate simplă sau carte electronică de identitate oricând după naştere. Cererea pentru eliberarea actului de identitate trebuie să fie semnată de către ambii părinţi, prezenţi. Dacă este doar un singur părinte, are nevoie de declaraţie de la celălalt părinte eliberată la notar/consulat.
  2. Pentru minorul care se află într-un serviciu social destinat protecţiei speciale a copilului, separat temporar sau definitiv de părinţi: actul de identitate se eliberează, prin grija acestui serviciu, de către serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor din raza teritorială de competenţă.

     

  3. Apare cartea de mărimea unui permis şi cartea de identitate cu cip. De acum vor exista următoarele tipuri de acte de identitate: cartea de identitate, cartea de identitate simplă, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie şi buletinul de identitate.
  4. Minorul sub 14 ani nu poate avea carte de identitate obişnuită, ci numai carte de identitate simpla sau carte electronică de identitate. Până la împlinirea vârstei de 12 ani, minorului i se va elibera o carte electronică de identitate fără imaginile impresiunilor papilare.

Valabilitatea actelor de identitate

  • cu valabilitate de 4 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani;
  • cu valabilitate de 7 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani;
  • cu valabilitate de 10 ani, după împlinirea vârstei de 25 de ani;
  • cu valabilitate nelimitată, după împlinirea vârstei de 55 de ani.

Cartea de identitate simplă şi cartea electronică de identitate se eliberează:

  • cu valabilitate de 2 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 0 şi 14 ani;
  • cu valabilitate de 4 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani;
  • cu valabilitate de 10 ani, după împlinirea vârstei de 18 ani;
  • cu valabilitate nelimitată, după împlinirea vârstei de 60 de ani, pentru cartea de identitate simplă.
Cazurile în care se eliberează Cartea de identitate provizorie, valabilă un an:
  • când solicitantul nu prezintă toate documentele necesare pentru eliberarea cărţii de identitate, a cărţii de identitate
  • simple sau a cărţii electronice de identitate (cum ar fi: certificatul de naştere; certificatul de căsătorie;
  • certificatul/hotărârea de divorţ; dovada adresei de domiciliu).
  • când, temporar, nu se poate realiza procedura preluării datelor biometrice;
  • în cazul cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate, care locuiesc temporar în România;