Moartea suspectă a unui bărbat găsit inconștient în mijlocul drumului. Nimeni nu știe ce s-a întâmplat cu el
În noaptea de marți spre miercuri, un bărbat în vârstă de 49 de ani a fost găsit inconștient pe un drum din comuna Dănești, județul Vaslui. Un echipaj de prim-ajutor l-a transportat la spital, însă bărbatul nu a supraviețuit.
Oamenii legii au deschis o anchetă
Un trecător l-a observat pe bărbatul inconștient cum zace în stradă. La fața locului s-a deplasat o ambulanță SMURD tip B2, alături de un echipaj de prim-ajutor. Paramedicii l-au găsit în stare de inconștiență și au început imediat manevrele de resuscitare. În același timp, au solicitat o ambulanță de tip C, cu medic, din cadrul SAJ Vaslui.
Manevrele de resuscitare au continuat, însă, din nefericire, medicul de pe ambulanță nu a mai putut face nimic pentru a-i salva viața bărbatului, fiind nevoit să declare decesul. Bărbatul a fost găsit sângerând, însă nu se știe deocamdată dacă a fost victima unei infracțiuni.
„Marţi seara, am fost sesizaţi de către un medic din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Vaslui cu privire la faptul că a fost constatat decesul unui bărbat de 49 de ani, care a fost găsit căzut, sângerând, pe un drum public din localitatea Emil Racoviţă, comuna Dăneşti”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.
Potrivit sursei citate, polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs decesul.
Moarte suspectă a unui făt, înainte de naștere
O familia îndurerată din Mioveni a sesizat, printr-o plângere scrisă către poliție, referitoare la modalitatea în care a decedat un făt, înainte de naștere, și activitatea unui medic de specialitate asupra căruia sunt aduse acuzațiile. Oamenii legii au deschis un dosar penal și au început cercetările.
„Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor a fost întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut şi luarea măsurilor legale care se impun”, precizează IPJ Argeş.
Fătul a decedat pe 17 februarie 2022, iar familia a depus plângerea trei zile mai târziu. Sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Mioveni au început cercetările. Aceștia au dispus efectuarea autopsiei medico-legale a copilului născut decedat. Urmează să fie luate măsurile legale care se impun, în funcție de concluziile medicilor legiști.