Moartea cruntă a lui Caragiale după ce a fumat 80 de țigări: ”Dintr-o dată, un țipăt a sfâșiat fiorul melodic”

Cel mai mare dramaturg român, Ion Luca Caragiale nu a terminat niciodată liceul, a fost acuzat de plagiat, a fost coleg de redacție cu Eminescu și Slavici și a fost proprietar de berării.

Moartea cruntă a lui Caragiale după e a fumat 80 de țigări

Ion Luca Caragiale a murit la Berlin pe 9 iunie 1912, unde se autoexilase împreună cu familia în 1904, după ce a fost acuzat de plagiat. El a plecat dezgustat și scârbit din țara în care a trăit și pentru care scrisese toată viața.

Potrivit Adevărul.ro, dorul față de prietenii pe care i-a lăsat în România l-a expus în lungi scrisori. Dorul de limba română l-a făcut pe dramaturg să frecventeze cercurile studențești românești de la Berlin. Caragiale primea vești din țară de la bunul său prieten Alexandru Vlahuță, care îi cerea dramaturgului să revină în România.

”Pentru nimic în lume n-aș părăsi acest colț de viață străină pentru a mă reîntoarce în patrie. Să mai văd ceea ce am văzut, să mai sufăr ceea ce am suferit, aceleași mutre, aceleași fosile cari conduc viața publică, otrăvindu-te numai cu privirile lor stupide și bănuitoare. Nu, dragul meu, nu. M-am exilat și atâta tot. Aerul de aicea îmi priește, sunt mulțumit cu ai mei și n-am ce căuta într-o țară unde lingușirea și hoția sunt virtuți, iară munca și talentul, viții demne de compătimit”, îi scria Caragiale lui Alexandru Vlahuță.

Moartea lui Caragiale

Anul în care a murit a fost unul solicitant pentru Caragiale, fiind nevoit să muncească din greu să își poată întreține familia. Dramaturgul scria mult, până noaptea târziu și călătorea foarte mult.

”Din ultimele călătorii s-a ales cu o răceală din pricina căreia are accese de tuse, iar fumatul le face și mai dese”, descriu biografii.

În seara zilei de 9 iunie 1912, Ion Luca Caragiale s-a retras în dormitor spunându-i soției sale că va urma o noapte în care are de gând să lucreze până târziu. După o noapte în care fumase peste 80 de țigări, acesta este găsit fără suflare de către soția sa.

„Într-o dimineață, Caragiale n-a mai apărut în salon să asculte o fugă de Bach. Am lucrat singură, am început să studiez marea sonată de Schumann în fa diez minor, bucată dramatică și grea. Dintr-o dată, un țipăt a sfâșiat fiorul melodic. M-am ridicat cuprinsă de frică și am fugit spre odaia de culcare a lui Caragiale. Ușa era deschisă. El, alunecat pe jos, lângă pat, cu mâna stângă crispată pe cearșaf, capul dat pe spate, faţa albă, ochii ficși. Îngrozită, soția lui îl privea. Văzuse că nu apăruse ca de obicei, îndrăznise la ora 11 a.m. să bată la ușă. Tăcerea o îngrijorase. A deschis, a văzut, a țipat. Cum să faci loc durerii, așa, pe neașteptate?” (Cella Delavrancea).