Moarte tragică a doi români într-o stațiune din Spania. Un adolescent se află în stare critică. Ce s-a întâmplat
Tragediile se țin lanț pe litoral, iar românii sunt victime directe ale valurilor puternice din această perioadă, indiferent de țară. După multiplele decese înregistrate pe litoralul românesc, o nouă tragedie a avut loc, joi, pe plaja Capellans din Salou, un oraș din provincia catalană Tarragona, acolo unde trei români s-au aventurat în marea învolburată pentru a sari în valuri. Tragedia s-a petrecut în timp ce salvamarii aroborau steagul roșu care interzice înotul.
Cine sunt victimele
Zi neagră pentru doi români aflați în Spania, într-o stațiune catalană, acolo unde se duseseră să se răcorească, ținând cont de temperaturile extreme care au topit Europa. Cei doi bărbați, de 60 de ani și de 46, se aflau împreună cu fiul unuia dintre aceștia, în vârstă de 15 ani, atunci când au fost luați de valurile puternice din acel moment.
Din cauza rafalelor de vânt, salvamarii au decis să schimbe steagul galben, înlocuindu-l cu cel roșu, moment în care i-au zărit pe cei trei bărbați lângă niște stânci. Pentru că românii păreau agitați, salvamarii au decis să sune la 112, iar ulterior, să meargă către victime să le scoată din apă.
La sosirea acestora, toți bărbații înghițiseră destulă apă, aflându-se în stare de inconștiență. Salavamarii au început manevrele de resuscitare, care au fost continuate de către echipajele medicale ajunse la fața locului. Din păcate, pentru cei doi români adulți, medicii au delcarat decesul, în timp ce adolescentul de 15 ani a fost transportat în stare gravă la spital, acesta aflându-se în comă.
În urma tragediei, autoritățile catalane au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a produs tragedia. Potrivit presei locale, în această vară, 19 persoane și-au pierdut viața înecate.
Autoritățile au tras un semnal de alarmă privind importanța luării unor măsuri de precauție extreme pe plajă și a alegerii, pe cât posibil, a celor care sunt monitorizate.
Vezi video aici.
Doi tineri din Vaslui, înghițiți de valurile Mării Negre
În urmă cu zece zile, doi tineri din Valsui au fost dați dispăruți în Costinești, după ce aceștia au fost văzuți intrând în mare, dar nu au mai ieșit. Potrivit salvamarilor, de vină ar fi fost curenții puternici care i-ar fi tras în larg. Cei doi băieți de 18 și 21 de ani ar fi muncit sezonier la Costinești, iar după muncă, acești aar fi dorit să se răcorească în mare, fără să prevadă o nenorocire. Din păcate, salvamarii se plâng că turiștii ignoră steagul roșu.
„Căutările nu au avut niciun rezultat, iar la ora 22.45, ambarcaţiunile s-au retras. Misiunea salvatorilor este una foarte dificilă. Marea este extrem de agitată. Valorile au doi metri la ţărm şi până la patru metri în larg, iar vântul suflă la rafală cu 65 de kilometri pe oră”, a declarat la acel moment purtătorul de cuvânt ISU Dobrogea, Oana Manoilă.
Părinții băiatului negăsit speră într-o minune
După multe zile de căutare, trupul băiatului de 21 de ani a fost găsit printre stabilopozi, în vreme ce al doilea băiat nu a fost găsit nici până în acest moment. În ciuda faptului că salvamarii au anunțat că vor renunța la căutări, părinții băiatului au insistat să continue căutările, în speranța că acesta ar mai putea fi găsit în viață.
„Lucian și Aurel, prietenul său, se aflau de doua săptămâni pe litoral. Lucrau ca ajutor de pizzer. De trei ani fac asta in timpul vacanțelor. Eu am aflat a doua zi, întrucât fiica mea, aflată și ea pe litoral ca lucrător sezonier, nu a avut curaj să îmi spună că băieții nu sunt de gasit.
Aurel nu știa să înoate, iar când a dispărut în valuri, Lucian l-a căutat timp de o ora. Nu l-a abandonat. Apoi, s-a spart un val, după cum am aflat de la șeful terasei și a dispărut și el în mare. Au fost căutați de autorități. Pe Aurel l-au găsit după două zile.
Pe Lucian, nu. Sperăm într-o minune, ca fiul meu sa fie găsit! Mă rog necontenit la Dzeu sa îmi găsească băiatul! Amândoi erau niște copii foarte buni, studenți la Iași în anul trei. Cuminti, nu făceau rele, nu aveau anturaj nepotrivit!”,a declarat Daniela Arion, mama băiatului negăsit.