„Mirel Rădoi pleacă de la echipa națională și va fi noul antrenor al Craiovei”. Anunțul care zguduie fotbalul românesc
Echipa națională mai are două meciuri programate în 2020, ambele în Liga Națiunilor, cu Irlanda de Nord și Norvegia. Ar urma să fie și ultimele două partide pentru Mirel Rădoi ca selecționer al „tricolorilor”. Acesta a lăsat deja de înțeles că este tentat să renunțe săptămâna viitoare. Iar lucrurile ar fi deja stabilite, cel puțin așa spune Ioan Becali. Cunoscutul impresar este convins că nu se mai poate schimba nimic în acest sens. Indiferent de rezultatele din ultimele două meciuri ale anului.
Gheorghe Hagi, printre favoriții pentru a-i lua locul lui Mirel Rădoi la echipa națională a României
„În primul rând, Rădoi se va duce la Craiova. Noul antrenor al Craiovei va fi Rădoi! Este părerea mea. Nu am informații, dar indiferent de ce se va întâmpla, Rădoi va pleca!”, a declarat Ioan Becali la Digi Sport.
Mirel Rădoi a preluat echipa națională în urmă cu un an, după ce impresionate la reprezentativa de tineret. I-a luat locul lui Cosmin Contra, care a ratat preliminariile pentru calificarea la Euro. România mai păstra șanse de a merge la turneul final doar prin Liga Națiunilor. Dar și acestea au fost compromise, în mandatul lui Rădoi, după eșecul din Islanda. Totuși, startul de mandat al lui Rădoi a fost unul excelent, cu o victorie în Austria și un joc mult peste așteptări. Totul s-a năruit, însă, la acțiunea din octombrie a naționalei. După eșecul în cel mai important meci, cu Islanda, au urmat alte două înfrângeri. Cu Norvegia și Austria, ambele după jocuri foarte modeste. În special la Oslo.
Imediat după eșecul cu Austria, Mirel Rădoi anunța că ia în calcul să părăsească echipa națională în noiembrie. Ulterior nu a vrut să mai comenteze subiectul și a evitat și discuțiile despre trecerea sa la CS Universitatea Craiova. Pe de altă parte, Gheorghe Hagi este unul dintre favoriții pentru a-i lua locul lui Rădoi la echipa națională. Despre această variantă a vorbit și Ioan Becali.
„Hagi, dacă ar veni, ar face-o în niște discuții prelungite. El nu ar accepta așa ușor. E mult de discutat. Cred că, dacă discuți cu el, ar accepta. Îl lasă pe Gică Popescu la Viitorul, se dezice de club și-l trece pe numele soției și gata. Dar trebuie să te așezi la masă cu el, să discuți. El este singurul care spune că ne putem califica și că avem jucători de valoare”, a mai spus Becali pentru sursa citată.