„Mireasa, soția lui domnu’ George Simion, mi se pare, dacă nu mă înșel, e tot de-a noastră, dacă nu o fi fata lui Mitică de la București”. De ce au mers românii la nunta lui George Simion. Răspunsurile nuntașilor au devenit virale
„Mireasa, soția lui domnu’ George Simion, e de-a noastră, a lui Mitică de la București”. De ce au mers românii la nunta lui George Simion, de fapt. Care sunt răspunsurile nuntașilor care au devenit virale, vedeți în rândurile de mai jos.
Invitații de la nunta lui George Simion au spus lucruri trăznite. Unii nu au știut unde se află
George Simion, liderul AUR, a făcut nunta pe data de 27 august, când și-a unit destinele cu fumoasa și mai tânăra Ilinca. Între cei doi este o diferență de vârstă de 11 ani, dar asta nu contează când dragostea este mare și sentimentele sunt reciproce.
Nunta a fost așa cum a visat-o și a promis-o în ultimele două luni liderul AUR. În fața camerelor de luat vederi, acesta a discutat deseori despre evenimentul la care urma să fie invitați mii de oameni. George Simion S-a îmbrăcat în straie populare alături de mireasa lui, a avut mâncare din belșug, iar ca nuntași a avut în jur de cinci mii de români. Politicianul se aștepta la un număr dublu, însă cifra nu a fost atinsă.
Invitatul care nu știe unde se află
În mod ironic, unii dintre invitați nu au putut să spună unde se află. Habar nu aveau că se află la nunta liderului AUR.
„Îmi place muzica, mâncarea este bună. Am venit cu autocarul din Beiuș. Am venit numa să văd”, a spus un domn îmbrăcat cu ie populară, dar care a recunoscut că nu știe unde se află.
„Este foarte frumos. O mâncărică bună. Un respect din fața proprietarilor…. Totul este exemplar. Fata, dacă nu mă înșel este tot de-a noastră. Fata lu domnu Mitică de la București”, a spus un localnic din Măciuca care știa că a venit la nunta domnului Simion.
Unii dintre invitați, fermecați de nunta liderului AUR
Unii dintre invitați au fost pur și simplu fermecați de eveniment. Au spus că nu au mai participat la un astfel de eveniment până acum.
„Așa petrecere… și ce-o organizat George Simion o să murim și nu o să avem. Așa ce este aicea… Nici Domnitorii pe vremuri nu or făcut așa ceva”, a spus o doamnă foarte bucuroasă că se află la eveniment.
Diaspora, prezentă la nuntă
Invitați la nunta lui George Simion au fost inclusiv români care trăiesc în străinătate. Și aceștia au fost fermecați de evenimentul organizat de liderul AUR.
„Este extraordinar. Eu sunt din Suedia. Am dublă cetățenie româno-suedeză. Am venit special pentru această nuntă. Până în acest moment este ceva extraordinar. Ambianța îmi place. Nu mă cunosc om cu om, mă iau în brațe cu el și mă felicit”, a spun un domn venit special din Suedia pentru a participa la nunta lui George Simion.