Mircea Geoană a vorbit despre amenințarea nucleară a lui Putin. Care ar fi adevărul, de fapt
Recent, Vladimir Putin s-a adresat în Duma de stat, readucând în discuție tensiunile dintre Rusia și NATO, voalat amenințând din nou Europa de vest cu un potențial atac nuclear. Reacțiile occidentale au apărut imediat. Printre cei care au reacționat este și Mircea Geoană, care a vorbit despre amenințarea nucleară a lui Putin, dar și care ar fi adevărul, de fapt.
Vladimir Putin a readus în discuție amenințarea nucleară la adresa Europei
Vladimir Putin a declarat că Occidentul se confruntă cu perspectiva unui conflict nuclear dacă intervine mai direct în războiul din Ucraina, folosindu-se de discursul anual adresat națiunii pentru a-și intensifica amenințările la adresa Europei și a Statelor Unite. Putin a declarat că țările NATO care au ajutat Ucraina să lovească teritoriul rusesc sau ar putea lua în considerare trimiterea propriilor trupe „trebuie, în cele din urmă, să înțeleagă că toate acestea amenință cu adevărat un conflict cu utilizarea armelor nucleare și, prin urmare, distrugerea civilizației”.
„Avem, de asemenea, arme care pot lovi ținte de pe teritoriul lor. Oare nu înțeleg ei acest lucru?”, a mai spus Putin în cadrul discursului său.
Există „inevitabilitatea unui conflict direct”
Liderul rus a făcut aluzie la comentariile președintelui Franței, Emmanuel Macron, care a evocat trecută posibilitatea trimiterii de trupe din țările NATO în Ucraina, un scenariu despre care Kremlinul a spus că ar duce la „inevitabilitatea unui conflict direct între Rusia și alianța occidentală”. Statele Unite și alte guverne occidentale au încercat în mare măsură să se distanțeze de loviturile ucrainene pe teritoriul rusesc, iar comentariile lui Macron privind posibilitatea trimiterii de trupe occidentale în Ucraina au atras replici rapide din partea altor oficiali occidentali, care au exclus astfel de desfășurări. Cu toate acestea, Putin consideră că Ucraina ocupată de Rusia este teritoriu rusesc, iar acesta a profitat de remarcile lui Macron pentru a-și amplifica amenințarea.
„Ne amintim de soarta celor care și-au trimis cândva contingentele pe teritoriul țării noastre. Dar acum, consecințele pentru potențialii intervenționiști vor fi mult mai tragice.”, a spus Putin, cu o referire la invaziile lui Hitler și Napoleon.
Mircea Geoană a vorbit despre amenințarea nucleară a lui Putin
Imediat după declarațiile făcute de Putin, occidentalii au reacționat pe marginea acestor noi potențiale amenințări, printre aceștia și Mircea Geoană, secretarul general adjunct al Alianței Nord-Atlantice, care constată că SUA are nevoie de aliații săi europeni la fel de mult cum Europa are nevoie de America.
Vezi și: ‘Amenințare gravă la adresa securității SUA’. Rusia ar pregăti să ducă o armă nucleară în spațiu
Într-un interviu acordat publicației „El Pais”, Mircea Geoană face declarații importante despre amenințarea nucleară a lui Putin, spunând că:
„Am văzut ameninţări nucleare din partea liderilor ruşi cel puţin de la începutul războiului de acum doi ani. Este extrem de iresponsabil pentru o superputere nucleară precum Rusia, care are obligaţia de a da dovadă de reţinere. Face parte din arsenalul său de intimidare şi presiune psihologică”.
Mergând mai departe cu răspunsurile și întrbat fiind dacă vede această amenințare mai mult ca pe o cacealma decât ca pe una reală, Mircea Geoană spune că „Este un discurs care se înscrie mai degrabă în logica intimidării psihologice decât în cea a intențiilor reale.”:
„Nu vedem nicio amenințare iminentă a Rusiei de a folosi astfel de arme. Dar astfel de declarații sunt foarte periculoase, deoarece erodează încrederea în domeniul armelor nucleare. Rusia cunoaște consecințele unei astfel de eventualități.
Știm că este vorba în principal de același mod bombastic de a ataca Occidentul și de a descrie războiul pe care l-a început în Ucraina drept un război al civilizațiilor sau atunci când susține că Occidentul încearcă să distrugă Rusia, ceea ce este un nonsens total.”, declară Mircea Geoană pentru „El Pais”.
Cum vede Mircea Geoană încurajările lui Trump față de Rusia
Aflat în cursa pentru un nou mandat ca președinte al SUA, Donald trump făcea recent afirmații care au ridicat tensiunile la nivel de cancelarii, iar mesajul transmis de Trump era, într-un fel sau altul, de încurajare a Rusiei. Întrebat de jurnaliștii spanioli despre aceste declarații, Mircea Geoană a fost ceva mai tranșant, arugmentâd că, deși a avut și în trecut astfel de decalrații, în cele din urmă a cooperat cu NATO:
„Am văzut declarații foarte puternice din partea președintelui Trump la începutul mandatului său, dar apoi a lucrat cu NATO. A înțeles necesitatea acestei alianțe și interesul Americii de a menține această alianță puternică, schimbându-și progresiv opiniile și exprimând abordări mult mai constructive când vine vorba de NATO.”
În ceea ce privesc recentele amenințări ale liderului rus, cu doar două săptămâni înainte de alegeri, Kremlinul a transformat discursul dlui Putin într-un eveniment național. Acesta a fost difuzat pe panouri publicitare în Moscova și în cinematografele din întreaga țară, a relatat presa rusă de stat, iar pe rețelele de socializare, celebritățile locale s-au grăbit să își arate fidelitatea.