Mircea Dinescu, scandal monstru cu Gabriel Liiceanu. Acuzații grave între cei doi
Mircea Dinescu, Gabriel Liiceanu și Ana Blandiana sunt implicați într-un scandal de proporții. Conflictul continuă, iar Mircea Dinescu îl acuză pe Gabriel Liiceanu de servitudine la adresa lui Nicolae Ceaușescu.
Ana Blandiana a fost cea care a l-a acuzat pe Mircea Dinescu de faptul că, în timpul unui mic dejun diplomatic, întrebat de ministrul francez de Externe dacă se știe cine erau tinerii morți la interncontinental, poetul ar fi răspns „tineretul lui Hitler”. De aici, scandalul a luat amploare.
„Îmi amintesc un moment în care, făcând un elogiu impresionant şi aproape romantic tinerilor morţi la Intercontinental, Roland Dumas a întrebat dacă se ştie cine erau. Şi înainte să ia cineva cuvântul, în timp ce Maşa îi traducea întrebarea franceză, Mircea Dinescu a spus „Htlerjungend”. A fost o secundă de stupoare, după care cu toţii, uitând că trebuie să vorbim franţuzeşte, îi ceream în română autorului textului din Liberation să se explice. Iar el a explicat – tradus cu reticenţă de soţie – că nu trebuie să li se exagereze importanţa, este vorba despre nişte utecişti care cu puţine zile în urmă scandaseră sloganuri procomuniste”, a povestit Ana Blandiana.
Mircea Dinescu, replică la acuzațiile Anei Blandiana
Mircea Dinescu a reacționat imediat, spunând că poeta s-a dat singură în vileag, declarând că a scris poezii despre Stalin și că a încercat să își „spele originea nesănătoasă” a tatălui său, care a avut un trecut legionar.
„Intitulându-şi o carte post-decembristă „Proiecte de trecut”, Ana Blandiana şi-a dat singură în vileag meteahna de care suferă, căci, plutind pe aripile amneziei, continuă şi astăzi să-şi reşapeze trecutul, bazându-se pe proiectul unei devastatoare iubiri de sine la care a lucrat cu osârdie toată viaţa. Ce blestem ispăşeşte oare această doamnă bântuită de demonul antropofagiei?! Al tatălui care, proaspăt întors din puşcăriile comuniste, a ars ca o torţă în curtea bisericii, pe când îşi spăla hainele preoţeşti cu neofalină?! Sau blestemul poeziei despre tătucul Stalin, publicată la puţină vreme după acea tragedie în tentativa, reuşită de altfel, de a-şi spăla originea „nesănătoasă”, înrădăcinată în trecutul legionar al nefericitului său părinte?! Interpretând anapoda o comparaţie a subsemnatului între hitlerjugendii, care şi-au adorat cu fanatism Conducătorul, şi decreţeii care, dimpotrivă, s-au revoltat contra celui ce i-a obligat să se nască, strigând „Jos Ceauşescu!” înainte de a fi împuşcaţi, Ana Blandiana ticluieşte imaginea monstrului invidios pe gloria postumă a acelor copii, care i-ar face dincolo de mormînt o concurenţă neloială”, a scris Mircea Dinescu, pe Facebook.
Gabriel Liiceanu a intervenit în scandal
După replica oferită de Mircea Dinescu, Gabriel Liiceanu a intervenit și el, scriind despre „un disident care se lăfăie într-un comportament de pușlama ordinară”.
„Faptul că un asemenea individ a aspirat la rangul de „simbol al revoluţiei” dă măsura felului în care ceea ce a început în iarna lui ʼ89 ca act de demnitate şi sacrificiu a sfârşit, prin contribuţia lui, ca prostituare a istoriei. Rar îţi e dat să vezi categoriile vieţii mai crunt caricaturizate de un singur ins, rar se întâmplă ca „jumătatea funestă” a lumii să scape mai voioasă de sub control. Puţini oameni, în deceniile din urmă, au debilitat atât de mult, prin isprăvile lor, fiinţa morală a românilor, sădind în ei credinţa că sunt condamnaţi să trăiască într-un univers pocit şi populat cu oameni scălâmbi”, a scris Liiceanu.
Mircea Dinescu, despre Liiceanu: „S-a arestat la domiciliu în zilele Revoluției”
Acum, Mircea Dinescu i-a dat replica lui Liiceanu, acuzându-l că a stat deoparte în zilele Revoluției, „auto-arestându-se la domiciliu” și dând „dovadă de curaj”.
„Am avut, totuşi, curajul de a anunţa fuga dictatorului ca să iasă lumea din case, chestie plagiată de Iohannis mai târziu, dar pe invers. Am zis „curaj“ pentru că în ziua aceea toată servitorimea lui Ceauşescu stătea cu degetul pe trăgaci. Sigur că astăzi unii au îndoieli, şi chiar domnul Gabriel Liiceanu se joacă cu „ghemul încâlcit al acelor evenimente“, încercând să-mi croşeteze alt pulover decât cel pe care îl purtam atunci. I-aş face cadou acel pulover cu condiţia să-mi dea la schimb pijamaua cu dungi în care s-a auto-arestat la domiciliu chiar în acea zi”, a spus Mircea Dinescu, pentru Adevărul.