Mircea Baniciu, șocat de vestea că fata lui e „sechestrată” în Israel. A aflat de la Playtech.ro: „Eu nu am vorbit” EXCLUSIV

de: Ioana Bucur
07 10. 2023

Mircea Baniciu a fost șocat să afle că fiica sa este blocată în Israel, după declararea stării de război ca urmare a atacurilor din Fâșia Gaza. Prima reacție a artistului, în exclusivitate pentru Playtech Știri.

Mircea Baniciu, șocat de vestea că fata lui e „sechestrată” în Israel

Israelul se confruntă cu cel mai amplu și violent atac orchestrat de gruparea Hamas, aflată la putere în Fâșia Gaza. Din Primele informații, cel puțin 40 de persoane și-au pierdut viața și sute au fost rănite. Oamenii au fost sfătuiți să se adăpostească în buncăre, să asculte și să se supună deciziilor luate de autorități.

Printre românii aflați acum în Israel se numără și Ruby, Raluka și Ana Baniciu. Contactat de reporterul redacției noastre, Mircea Baniciu a fost șocat să afle că în Israel a fost declarată stare de război. Artistul vorbise cu fiica sa cu o zi înainte, cu puțin timp ca ea să plece din România.

”Nu am citit pe Instagram, ce a scris, eu nu am vorbit cu ea, azi, de-abia au plecat. Ce probleme are, că nu știu? Am vorbit ultima oară alaltăieri, înainte de a pleca din țară. Nu știu ce s-a întâmplat. Ele nu au plecat acolo să cânte, ci într-o excursie. De la voi aflu ce s-a întâmplat”, a declarat Mircea Baniciu, în exclusivitate pentru Playtech Știri.

Te-ar putea interesa și: Ana Baniciu, Raluka și Ruby, chemate să se ascundă în buncăre, în Israel. Vedetele, mărturisiri incredibile depre bombardament

„Nu am apucat să ajungem în buncăre, până când am auzit explozia, în zona noastră”

Ana Baniciu a descris în mediul online haosul care a cuprins Israelul. Ea, Ruby și Raluka au trăit momente desprinse parcă dintr-un coșmar. După ce a fost pornită prima alarmă în zona în care sunt cazate, s-au îndreptat către cel mai apropiat buncăr, însă nu au apucat să ajungă la adăpost înainte să audă prima explozie.

Artistele au bilete de avion deja cumpărate, pentru întoarcerea în România, însă nu știu dacă aeroporturile s-au închis.

„Ne-am trezit cu o sirenă pe strada noastră. Sirenă care ne anunța că trebuie să mergem rapid în buncăre. Nu am apucat să ajungem în buncăre, până când am auzit explozia propriu-zisă, în zona noastră. Doar că Israelul și Tel Avivul, în special, sunt cam cei mai tari pe parte de a se apăra, mai ales aerian. Nu știm dacă racheta, bomba sau ce a fost ea a avut explozie în cer sau pe pământ. Aici nu se vede absolut nimic că arde, fum sau ceva. Am aflat că nu e o chestie comună ce s-a întâmplat azi. Este pustiu pe stradă.

Am încercat să ieșim să luăm ceva de mâncare și am auzit altă sirenă. Am intrat într-un buncăr al unui bloc, care era cel mai apropiat bloc. Ne-au deschis niște oameni. Avem bilet de avion, de întoarcere, luni. Dar nu știm dacă aeroporturile s-au închis. (…) Înțeleg că au reușit să intre mulți civili din Gaza în Israel și au început să împuște pe stradă, în partea de Sud. Deci e chiar război, în adevăratul sens al cuvântului”, a povestit Ana Baniciu.

Te-ar putea interesa și: Israelul a declarat „stare de alertă de război”. S-au tras zeci de rachete din Fâșia Gaza. Bilanțul victimelor

Stare de război în Israel

Sâmbătă dimineața, Hamas a lansat o operațiune amplă împotriva Israelului. „Am decis să punem capăt tuturor crimelor ocupaţiei”, a declarat Mohammad Deif, comandantul Brigăzilor Ezzedine al-Qassam.

„Hamas a făcut o greşeală importantă în această dimineaţă. Suntem în stare de război. Suntem supuşi unui atac masiv dinspre Fâşia Gaza. În prezent, există 21 de confruntări active în sudul Israelului. Întreaga regiune sudică este închisă circulaţiei civile”, a declarat ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, în cadrul unui briefing de presă.

Bilanțul victimelor crește de la o oră la alta. Autporitățile israliene au anunțat că sunt peste 40 de morți și peste 700 de răniți.