Mircea Badea îl atacă pe Rareș Bogdan. ”S-a oripilat de inițiativa lui Teodorovici?” Ce spunea acum câteva luni

de: Andrei Simion
22 07. 2019

Mircea Badea a lansat un nou atac la adresa lui Rareș Bogdan. Prezentatorul de la Antena 3 l-a întrebat pe europarlamentarul PNL dacă își mai menține declarația din urmă cu 2 luni, când spunea că liberalii vor elimina pensiile speciale în primele 30 de zile după ce vor ajunge la guvernare.

Mircea Badea îl atacă pe Rareș Bogdan

Rareș Bogdan declara, pe 14 aprilie 2019, că partidul din care face parte va elimina pensiile speciale în prima lună de la preluarea guvernării de către PNL, mai puțin pe cele ale militarilor și magistraților.

„Obligatoriu pentru PNL ca în primele 30 de zile de când am ajuns la putere să eliminăm pensiile speciale. Nu poţi să ai pensie fără să ai contributivitate. 1,7 miliarde de euro ne costă pensiile speciale în fiecare an. Când are unul pensie de 300, 450 de milioane şi este angajat şi la stat, ăştia 80% se angajează în ministere, companii naţionale şi au ieşit la pensie la 45, 46 de ani şi au şi salariu din bugetul public. Asta e una din marile mize care trebuie rezolvate”, spunea Rareș Bogdan în cadrul unei conferințe de presă care s-a ținut la Madrid.

Într-o postare pe contul personal de Facebook, Mircea Badea îl întreabă pe Rareș Bogdan dacă își menține declarația făcută la Madrid. Postarea este însoțită și de un link al unui articol în care este menționată declarația europarlamentarului PNL.

„Ăsta își mai menține declarația de acum 2 luni sau s-a răzgândit, că văd ca este oripilat de inițiativa lui Teodorovici? Poate îl întreabă cineva”, a scris Mircea Badea pe rețeaua de socializare.

Postarea prezentatorului de la Antena 3 a adunat repede sute de aprecieri, comentarii și distribuiri.

„Face alba – neagra cu proștii, cum face și Băsescu”, a comentat un internaut, în tip ce altul a scris că „politicienii sunt acei nemernici fără scrupule, care mizează pe lipsa noastră de memorie.”