Mircea Badea este unul dintre cei mai transparenți prezentatori din showbizul românesc, însă de multe ori, modul în care transmite niște informații dure poate deranja. Ei bine, acest lucru nu l-a oprit niciodată să continue să spună ceea ce crede. De data aceasta, omul de televizune a deslușit misterul ajutorului acordat de Guvern într-o perioadă în care inflația continuă să crească. Dacă v-ați bucurat când ați auzit de acest ajutor, este bine să aflați ce motive s-ar putea ascunde în spatele lui.
Mircea Badea a explicat recent ce efecte vor avea pe termen lung banii pe care îi primim drept „ajutor” din partea statului. Acesta a vorbit despre cum va scădea puterea de cumpărare din cauza inflației și, de asemenea, la ce trebuie să fim atenți când auzim că „românii primesc bani de la Guvern”.
Într-o notă amuzantă, dar nu foarte fericită, Mircea Badea le-a transmis românilor la ce trebuie să se gândească atunci când află că statul le va oferi bani pentru a face față mai bine cheltuielilor. De fapt, în această perioadă inflației există doar o singură explicație a ajutoarelor de la Guvern: se măresc taxele prin creșterea inflației, iar puterea de cumpărare scade.
„Când auziți că, de exemplu, vine un guvern, orice guvern și spune că va da bani pentru, nu contează pentru ce, dar va da bani… Atenție la ce vă spun că este, cred eu foarte important și țin neapărat să vă spun, ca la frații mei vă spun ce cred eu. Deci, când un Guvern va da bani pentru… acum în perioada asta cu inflație uriașă, înseamnă un singur lucru: că vă măresc taxele.
Şi o să spuneți: păi, n-au mărit taxele! Inflația e o taxă. Ei nu vă taxează în mod transparent, la vedere, tradițional. Adică de la 15 % taxa Gigiloi o mărim la 20 % taxa Gigiloi. Nu, nu fac asta.
Deci nu vă iau din banii pe care îi câștigați, doar vă diminuează prin inflație puterea de cumpărare”, a transmis prezentatorul, la Antena3.
În continuare, Mircea Badea a explicat tactica oricărui Guvern care generează creșterea inflației, în scopuri bine știute, dar mascate în fața cetățenilor sub diferite forme.
În continuare, prezentatorul a explicat de ce nu există, de fapt, inflație la mâncare, ci de fapt, o creștere a prețurilor la mâncare, impusă tot de Guvern pentru a-și acoperi cheltuielile.
„Ei tipăresc bani ca să-și susțină cheltuielile. Vom da bani pentru…, tipăresc bani pentru a-și susține cheltuielile. Mai mulți bani pe piață scad valoarea, astfel încât, de fapt, dumneavoastră, în mod indirect, și cei mai mulți dintre oameni nu-și dau seama de asta și nu-și vor da seama de asta niciodată, sunt taxați în acest fel.
Inflația nu este altceva decât o taxă, o taxă pentru cheltuielile guvernamentale. Singurul care poate produce inflație este Guvernul.
Mă refer la oricare guvern, nu un guvern anume, Guvernul. Nimeni altcineva nu poate produce inflație.
Eu când aud asta cu „food inflation”, adică ei se referă când zic asta că nu există inflație la mâncare, există creșterea prețurilor la mâncare, dar asta e o consecință a inflației pe care a cauzat-o Guvernul.Nu există inflație la mâncare. Ca și cum e o spirală inflaționistă, ca şi cum mâncarea generează ea o inflație a mâncării. Nu, nu, nu.
Guvernul generează inflație pentru a-și plăti cheltuielile, nu vă taxează direct prin a vă lua mai mulți bani din ăia pe care dumneavoastră îi câștigați, ci le diminuează puterea de cumpărare ca un efect al faptului că vâră mulți bani pe piață”, a adăugat Mircea Badea, potrivit sursei citate.