Minune la Dinamo! Ce a reușit clubul, chiar de Ziua Națională a României

de: Gabriel Esanu
01 12. 2020

Dinamo a prins o gură neașteptată de oxigen, după anunțul care a fost făcut chiar de Ziua Națională a României. Clubul a scăpat de datoriile urgente, din cauza cărora ar fi riscat depunctarea chiar în această săptămână. Este vorba de 800.000 de lei, datorii către foști angajați ai clubului. Nici acești bani nu au sosit din Spania, de unde „câinii” tot așteaptă salvarea. Pablo Cortacero tot promite sume importante care ar urma să ajungă în conturile lui Dinamo, dar până acum nu a efectuat nici măcar o plată.

Dinamo așteaptă în continuare bani de la Pablo Cortacero! Altfel, are șanse minime să primească licența în primăvară

Gazata Sporturilor anunță că mare parte din bani a venit de la firma EAD, a lui Orlando Nicoară, cea care deține drepturile TV. Peste 700.000 de lei ar fi fost virați în conturile clubului. Restul sumei a fost achitată de Ciprian Marica, fost jucător la Dinamo. Actualmente patronul formației Farul, din Liga 2. Acesta a negat în mai multe rânduri că ajută financiar echipa, dar se pare că de această dată nu a mai putut sta deoparte.

Dinamo a scăpat de datoria de 800.000 de lei, care putea duce la depunctare, dar problemele sunt departe de a se încheia. Rămân restanțe salariale uriașe la actualii jucători, cărora le-au fost făcute contracte foarte mari. Fotbaliștii ar putea să rămână liberi de contract în scurt timp, dacă banii nu le vor fi achitați. În plus, ar putea să ceară să le fie plătit întregul contract. Următorul termen pentru Dinamo este primăvara lui 2021, când se va face licențierea. În cazul în care nu vor fi stinse numeroasele litigii, sau nu se va ajunge la un acord pentru eșalonare, Dinamo ar urma să fie retrogradată. Pericol care pare cât se poate de real, atât pe plan financiar, cât și sportiv.

Dinamo a fost salvată de la retrogradare sezonul trecut chiar de FRF. După ce s-a decis mărirea numărului de echipe în prima ligă, de la 14 la 16. Lucrurile nu merg deloc bine nici în actuala stagiune, în ciuda victoriei din Cupă. În campionat, Dinamo se chinuie și este pe locul 14, cu doar nouă puncte. A câștigat în ultima etapă, cu FC Voluntari, scor 3-0 și va înfrunta pe FC Argeș în runda următoare.