Klaus Iohannis a emis astzi decretul de prelungire a stării de urgență cu 30 de zile. În urma acestei decizii, inevitabil, pasul următor este acela el emiterii unei noi Ordonanțe Militare, cea cu numărul 9, care oricum era anunțată într-un fel sau altul de autorități.
Astfel că, tot astăzi, Ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, va susține la sediul MAI, începând cu ora 19:30, declarații de presă. Declarațiile vor fi transmise de TVR, imaginile fiind transmise fără sigla Televiziunii Naționale, motiv pentru care rugăm posturile de televiziune care preiau semnalul să citeze sursa sau să insereze sigla. Declarațiile pot fi preluate folosind coordonatele de mai jos:
”
Conform declarațiilor ministrului de la interne, săptămâna viitoare va fi emisă o nouă ordonanță de urgență și este legată de reglarea procedurilor pentru zona de sud, granița cu Bulgaria, unde există un tranzit transfrontalier pentru muncile agricole.
Există deja un precendet, și anume cel legat de vecinii de la vest,Ungaria, unde s-a dat deja voie la tranzitul transfrontalier. Noua ordonață va maia duce reglemetări stricte și referitor la excepțiile de la regurozitatea controlului, așa cum s-a făcut cu șoferii de camioane, și navigatorii de pe vasele și tot ceea ce ține de navigația de mărfuri, dar mai sunt și alte zone sau domenii de care trebuie să ne ocupe noua ordonanță,conform celor declarate de Ministrul de Interne, Marcel Vela.
Cât despre ce se va ântâmpla odată cu venirea Sărbătorilor de Paște, Marcel Vela a spus că în zilele următoare va anunţa deciziile finale în ceea ce priveşte retricţiile sau excepţiile pe care le va hotărâ cu privire la sărbătoarea de Paşte 2020.
„Nu noi restricții, noi excepții. Să privim partea plină a paharului. (…) Ce să le spun de Paște? Vreau să le mulțumesc pentru înțelegere românilor din Diaspora și celor din țară, că marea lor majoritate au respectat ceea ce am propus, ceea ce am stabilit cu privire la reducerea riscului de infecții cu coronavirus. (…) Este un moment greu, a dat dovadă și de patriotism, și de responsabilitate, de implicare în acest război împotriva virusului. Războiul este al nostru, nu al Guvernului sau al unui ministru”, a spus Marcel Vela.