Ministrul Muncii, Sorin Cîmpeanu, a anunțat în cursul zilei de ieri că ordonanța privind remunerarea profesorilor pentru recuperarea orelor pierdute a fost prezentată miercuri, în ședința Guvernului. Potrivit acestuia, suma propusă este motivantă, fiind similar cu plata medicilor.
Momentul redeschiderii școlilor este tot mai aproape, astfel că autoritățile pregătesc toate măsurile necesare pentru ca elevii să poată recupera repede și eficient materia pierdută. Pentru ca acest plan să fie realizabil este nevoie de implicarea tuturor cadrelor didactice.
În acest sens, Sorin Cîmpeanu a propus un buget alocat orelor de recuperare, astfel încât, profesorii să fie motivați să rămână la școală mai mult timp. Potrivit ministrului Educației, recuperarea s-ar desfășura pe o perioadă de 8-16 săptămâni, îm funcție de modul în care este asimilată materia.
„Am încercat să fie un tarif motivant, echivalent cu salarizarea medicilor pe oră, la 100 de lei pe oră tarif brut. Avem nevoie de implicarea acestor cadre didactice la orice disciplină. Pachetul mediu săptămânal este de cinci ore, dar cadrele didactice vor decide dacă au nevoie doar de două sau doar trei ore pe săptămână, vreme de 16 sau 12 săptămâni sau 8 săptămâni.
Toate aceste lucruri nu pot fi altfel decât la latitudinea cadrelor didactice care identifică punctual care au fost pierderile. Grupele luate în calcul nu sunt de 30, ci sunt de 10, în acest program care face obiectul unei Ordonanțe de Urgențe, pe care am prezentat-o astăzi în ședința de Guvern, în primă lectură”, a declarat ministrul Educației, la Digi24.
Un alt subiect controversat în această perioadă este pericolul din spatele redeschiderii școlii, un motiv în plus de îngrijorare pentru toată lumea. Pe de-o parte pentru părinți, care se tem că elevii pot aduce virusul acasă, la părinți și bunici, iar pe de altă parte pentru profesori, care riscă să se infecteze atât de la elevi, cât și de la restul colectivului din instituțiile de învățământ.
Cu toate acestea, Sorin Cîmpeanu a declarat cu diferite ocazii că redeschiderea școlii nu este condiționată de vaccinare.
În plus, invitat la mai multe emisiuni televizate, acesta a făcut declarații contradictorii cu privire la procesul de vaccinare al profesorilor. În timp ce la Digi24 explica că acest subiect este unul confidențial, astfel că “nu există niciunde și la nimeni” posibilitatea de a avea această evidență, la Antena 3, Sorin Cîmpeanu a dezvăluit că există deja 6.000 de profesori vaccinați, iar “alte 60.000 de cadre didactice sunt programate în platformă”.
“Există acest factor limitativ, numărul de doze de vaccin pe care îl cunoaștem cu toții, chiar și așa am primit asigurări că procesul de vaccinare programat sistemic pentru personalul din învățământ se va face înainte de 1 februarie. În plus, față de cei peste 80.000 de angajați din Educație care sunt la momentul la care vorbim, 80.000 sunt programați deja pentru vaccinare, sunt înscriși în platformă”, a spus Sorin Cîmpeanu, duminică.