Miniștri, ”schimbați ca pe șosete”: performanța Vioricăi de care ar trebui să-i fie rușine în fața UE

de: Puiu Alexandru
06 09. 2019

În occident, miniștrii se străduiesc din greu să-și facă treaba, iar când nu le iese, sunt penalizați și încearcă din nou. Viorica Dăncilă preferă să-i schimbe, de cele mai multe ori, între ei.

Guvernul Dăncilă și coaliția PSD-ALDE sunt cunoscute pentru politicile dezastruoase economice și impactul terifiant pe care l-au avut asupra Justiției din România. Își pot trece pe CV și problemele de infrastructură, educație sau sănătate, dar multe dintre acestea sunt subiective. E greu să arăți cu degetul către Dăncilă când spui că nu avem autostrăzi, pentru că autostrăzile lipsesc de mult.

Există însă o performanță îngrijorătoare a lui Dăncilă, aceeași care stă la baza celui mai recent dezastru guvernamental. Este vorba de afinitatea doameni premier de a schimba miniștri ca pe șosete. În același timp, rămâne marcată când vede că Iohannis nu aprobă numirea noilor membri ai guvernului la fiecare câteva săptămâni. 

În Uniunea Europeană, media perioadei în care un ministru face parte din guvern este de aproximativ 2000 de zile. În România, media este sub 400 de zile, dar există câteva sectoare de la care îți vine să bagi capul în pământ. La Educație, am avut patru miniștri într-un an și jumătate. Ce șanse mai au copii să rămână cu ceva din ciclurile de învățământ?

După ce au agregat statisticile din ultimii ani, cei de la Hotnews au ajuns la o concluzie clară. ”Guvernul Dăncilă a excelat la schimbări de oameni, frecvența fiind mai ridicată decât în cazul altor cabinete anterioare.”

La nivelul statelor membre UE, majoritatea mandatelor de miniștri gravitează între 3,5 și 9 ani. Dacă transpui în cifre aceste valori, ajunge între 1500 și 3200 de zile. Media aritmetică este de 2350 zile per mandat. În România, un calcul similar se reflectă în 460 zile per ministru. Punctual, Guvernul Dăncilă, de când a ajuns să dicteze legile țării prin ordonanțe de urgență pe bandă rulantă. A schimbat patru miniștri între ianuarie 2018 și august 2019 la educație, trei miniștri la Fonduri Europene, doi miniștri la Cultură și la Ministerul Mediului.

Dacă trăiești cu impresia că schimbările de miniștri nu te afectează, te înșeli amarnic. Acestea sunt dezastruoase atât pentru stabilitatea politică a țări, cât și pentru inabilitatea implementării unor schimbări reale în fiecare domeniu în parte. Când un ministru începe să pună bazele unui proiect serios, este schimbat.