În această perioadă a desfășurării orelor în mediul online a fost trimisă o declarație către toate școlile, urmând a fi dată mai departe părinților pentru a o semna. Potrivit acesteia, părinții trebuie să își asume răspunderea în mod scris că nu vor înregistra prin nicio metodă activitățile didactice desfășurate online de copii și de asemenea, vor lua toate măsurile necesare, astfel încât să evite aceste înregistrări de către copii sau alte persoane.
Actul a dat naștere la controverse și conflicte pentru ambele părți implicate. Pe de-o parte, părinții consideră că această măsură este o formă ușoară și legală a profesorilor de a-și ascunde eventualele incompetențe, iar pe de altă parte, profesorii se simt lezați și neîndreptățiți cu privire la încrederea pe care părinții le-o acordă sau nu acestora.
În cursul serii de ieri, subsecretarul de stat în Ministerul Educației, Jean Badea, a explicat la Digi24 cum a luat naștere această interdicție de a înregistra cursurile online. Potrivit acestuia, această măsură de siguranță a protecției datelor personale a venit în urma discuțiilor purtate între Ministerul Educației și Autoritatea pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, cea din urmă instituție urmărind o aliniere a legilor cu cele din Uniunea Europeană.
„Dincolo de acest aspect, vedeți dumneavoastră, am senzația că deși condițiile speciale prin care trecem ar fi trebuit să ne solidarizeze, vedem din păcate că între cadrele didactice și părinți a apărut o prăpastie.
Această declarație noi o propunem ca o dovadă de încredere pe care și- o acordă părinții cadrelor didactrice și invers. Personal, nu văd care ar fi problema să ne luăm un angajament, atât timp cât aceste lucruri sunt reglementate de lege, atâta timp cât cumva respectăm legea, nu facem altceva decât să respectăm legislația”, a declarat la Digi24 subsecretarul de stat Jean Badea.
Dacă un părinte nu este de acord cu această regulă impusă de instituțiile mai sus menționate, acesta nu va fi sancționat de către autorități, atâta timp cât materialul nu va apărea în spațiul public. Cu toate acestea, legistlația recomandă pentru o mai mare încredere între cele două părți implicate ca părinții să-și dea acordul scris prin semnarea acestei declarații.
“Dacă un părinte refuză să semneze declarația, nu se întâmplă nimic, aceste declarații sunt cu titlul de recomandare, logica lor a fost aceea de a acorda o încredere suplimentară celor două categorii implicate în acest proces și la care trebuie să contribuie în egală măsură părinții și cadrele didactice.
Vor exista consecințe doar în situația în care se înregistrează lecția și aceste înregistrări devin publice și unul dintre cei vizați reclamă acest aspect”, a explicat oficialul din Ministerul Educației. Însă, conform reglementărilor, un copil nu are voie să înregistreze”, a adăugat Jean Badea, potrivit Digi24.