Tragedie la Iași, acolo unde zece oameni și-au pierdut viața după ce au consumat spirt medicinal contrafăcut. Potrivit informațiilor oferite de autorități, toate persoanele au murit în decursul a câteva zile din luna aprilie, iar trei dintre victime sunt din aceeași localitate.
Anchetă de proporții în urma decesului a cinci bărbați și cinci femei care au murit intoxicați cu alcool sanitar contrafăcut, realizat cu alcool metilic (metanol), în loc de alcool etilic. În urma analizei făcute de polițiști, s-a constatat că alcoolul etilic a fost folosit în concentrație mult mai mare decât în mod normal, lucru care le-a fost fatal victimelor.
În urma cercetărilor, vinovate pentru cele zece decese se fac mai multe persoane de afaceri, de cetățenie arabă, din județul Ilfov. Pe numele acestora procurorii au deschis deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, înşelăciune şi falsificarea sau substituirea de alimente sau alte produse, urmând ca cercetările să continue. Momentan nu se cunosc informații despre cine ar mai fi putut să consume acest tip de spirt.
În cursul zilei de ieri, poliția a raportat următoarele informații: ”La data de 3 mai 2020, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi şi Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Iaşi, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, au desfăşurat 4 percheziţii domiciliare şi la sediile unor societăţi comerciale, din municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, înşelăciune şi falsificarea sau substituirea de alimente sau alte produse. Poliţiştii ieşeni s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în perioada 15 aprilie – 24 aprilie a.c., pe raza judeţului Iaşi, au fost înregistrate 10 decese care ar fi fost cauzate de intoxicaţia cu alcool metilic”.
În urma investigațiilor efectuate, s-a descoperit faptul că o societate comercială, din municipiul Iaşi, este cea care a achiziţionat alcool sanitar de pe raza municipiului Bucureşti, iar ulterior l-ar fi distribuit mai multor societăţi de pe raza judeţului Iaşi.
”În urma activităţilor desfăşurate au fost identificate aceste societăţi comerciale şi au fost ridicate sticlele cu alcool sanitar, iar în urma analizelor efectuate, în substanţă ar fi fost fost identificată o cantitate foarte mare de alcool metilic. În urma percheziţiilor, au fost ridicate mai multe mijloace materiale de probă, iar 7 persoane au fost conduse la audieri.
Activităţile au beneficiat de sprijinul Unităţii Teritoriale de Analiză a Informaţiilor Iaşi, Brigăzii de Operaţiuni Speciale Iaşi şi Direcţiei de Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R., iar la acţiune au participat şi poliţişti din cadrul D.G.P.M.B. şi I.P.J. Ilfov”.
Autoritățile trag un semnal de alarmă și avertizează cetățenii să nu mai consume acest tip de alcool. Persoanele care se află în zonele vizate, sunt rugate să se prezinte de urgență la spital, în cazul în care au consumat spirt medicinal. Victimele decedate au fost raportate ca fiind din comunele Brăteşti, Stolniceni-Prăjescu, Todireşti, dar şi din sate din zona municipiului Paşcani. Nouă dintre acestea au fost găsite acasă decedate, iar una a murit la spital. Cea mai gravă situație a fost în comuna ieșeană Stolniceni Prăjescu, satul Brătești, acolo, lunea trecută au murit trei persoane.