Milioane de pensionari trăiesc în sărăcie, dar un deținut dă Statul în judecată pentru că i se dă prea puțină carne la masă
Milioane de pensionari trăiesc în sărăcie, iar un deținut vrea să dea Statul în judecată pentru că primește prea puțină carne la masă. Un bărbat închis în Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Iaşi este foarte nemulțumit de mâncarea pe care o primește, respectiv că primește prea puțină carne.
Un deținut din Iași, nemulțumit că primește prea puțină carne la masă. Ce primeau deținuți în perioada comunsimului la masă
Constantin Călin, de 36 de ani, un bărbat ce execută o pedeapsă cu închisoarea în Iaşi, a fost sancţionat recent după ce a făcut scandal în închisoare din cauza meselor pe care le primeşte în penitenciar.
Constantin Călin a formulat o contestaţie împotriva deciziei de a fi sancţionat, la proces susţinând că este nedreptăţit.
Când a avut loca scandalul din penitenciar
Scandalul care a stat la baza sancţionării individului a avut loc pe 25 iunie 2020.
La acea dată, la masa de prânz, individul a început să ţipe la bucătari şi la supraveghetori, motivând că nu primeşte mâncare specifică bolnavilor de diabet şi a celor care sunt musulmani.
Deținutul a refuzat mâncarea
”Nu mănânc eu ****** de astea“, ar fi zis Constantin Călin, care ar fi înjurat şi alţi deţinuţi, pe motiv că pulpa pe care a primit-o e mult prea mică.
Nu este prima dată când Constantin Călin ar fi făcut scandal din cauza mâncării primite, au informat judecătorii. ”Bucătarii nu aduc dimineaţa papa şi sunt zile în care rup carnea şi mi-o dau mică. Nu am înjurat şi nu m-am luat de bucătari“, a spus Constantin Călin.
Ce obligații au deținuții în închisoare
Potrivit legii, deţinuţii au obligaţia să aibă o atitudine cuviincioasă cu personalul penitenciarului unde sunt închişi.
”Petentul a recunoscut faptul că a existat un conflict cu deţinutul care servea mâncarea şi cu agenţii supraveghetori, incident generat de faptul că nu i-a fost adusă mâncarea corespunzătoare normei de hrană la care este încadrat“, au stabilit judecătorii, care au menţinut sancţiunea primită de Călin, şi anume avertisment. Potrivit datelor de la dosar, acesta a mai fost sancţionat de 15 ori.
Cum erau tratați deținuții pe timpul comunismului
Pe de altă parte, în regimul comunist, pentru deţinuţii politic, erau condiţii extrem de dure de detenţie, aceștia fiind înfometați la propriu. ”Foamea era însă cea mai puternică metodă de tortură aplicată deţinuţilor politici, parcă mai dureroasă decât orice bătaie şi umilire.
Când deţinutul nu era pedepsit suplimentar, prin oprirea raţiei zilnice de mâncare, acesta primea o masă în valoare de 500–1 000 de calorii.
Ce mâncau deținuții în comunism
Alimentele folosite în închisori erau, adesea, produsele care nu se vindeau la magazinele comuniste: arpacaş, orz, varză, dovleci, gulii, cartofi, napi etc.
Carnea nu exista în regimul alimentar din închisorile politice, iar când aceasta era prezentă, ea consta mai ales din rămăşiţe luate de la măcelarii (gheare, copite, bojoci, buze, pielițe, capete de animale)”, arată un studiu.