Mihai Trăistariu, reacție controversată, după ce s-a aflat cine va reprezenta România la Eurovision 2020
Eurovision și Mihai Trăistariu au avut multe încercări de a conviețui împreună. A fost nevoie de zece tentative pentru ca artistul să nu mai dea nicio șansă concursului muzical. Furia l-a făcut să critice organizatorii, susținând că obiectivitatea nu este punctul lor forte, înscriindu-se, totuși, în concurs, dar alegând să reprezinte Belarusul, anul trecut. Acum, vedeta și-a direcționat mânia asupra reprezentantei României de anul acesta.
Mihai Tăristariu, reacție controversată după ce s-a aflat cine va reprezenta România la Eurovision 2020
Mihai Trăistariu își schimbă treptat interesul și aspiră să devină un cântăreț celebru, după ce a auzit la radio vocea celebrei artiste Maria Carey, fiind fascinat de performanțele vocale excepționale ale acesteia și de întinderea sa vocală: 5 octave. Mihai se apucă astfel de cântat, mai mult din dorința de a atinge 5 octave, decât de a urma o carieră din asta. În 1998 este remarcat de producătorul Casei de discuri Sony Music – România, cu care semnează un contract pentru 5 ani. Apogeul este atins în 2006, după concursul Eurovision. Solistul a participat cu piesa ”Tornero”, difuzată în peste 30 de țări din Europa.
Sfârșitul unei epoci. După ce s-a înscris iar la Eurovision, în 2019, pentru a zecea oară, după ce a criticat competiția, Trăistariu a decis să se retragă explicând pe Facebook de ce a luat această decizie. Interpretul a intrat în semifinalele Selecției Naționale Eurovision 2019 cu piesa ”Baya”, a comunicat tuturor că nu mai are încredere în obiectivitatea organizatorilor. Cu toate acestea, menționează că ”Eurovision rămâne o poveste…fără sfârșit”.
”Că a avut trei concerte, că a avut un hit la radio. Nu are experiență. Nu știe ce e cu ea”
Fără sfârșit pare că este, căci, deși nu mai dorește să aibă legătură cu această competiție, inima lui tot aici bate, așa că ia la analizat deciziile oficialilor în privința României. Tăistariu a lansat un atac dur la adresa reprezentantei țării la Eurovision 2020, Roxen. Solistul este de părere că aceasta nu trebuia să fie cea care ajunge la Rotterdam, pentru că nu o recomandă experiența cu scena și nici concertele la activ.
„E mare risc să trimiți un copil nepregătit, necopt, care nu are concerte la activ, nu are experiență. Că a avut trei concerte, că a avut un hit la radio. Nu are experință. Ea nu știe ce e cu ea”, a spus Trăistariu.
Cu toate acestea, nu poartă pică interpretei, susținând că nici măcar nu o cunoaște, ci este doar nemulțumit de faptul că nu a mai putut participa la Eurovision, din cauza regulilor competiției care s-au schimbat.
„Supărarea mea nu pe artistă, că n-am nimic cu copila asta, nici nu o cunosc. Întodeauna am țipat și am urlat în gura mare, trimiteți oameni pregătiți la Eurovision, nu copii la plesneală. Este un test ce face televiziunea acum. Tu faci probe pe o fată lansată acum trei luni. Are trei luni și o piesă. Nu știe ce înseamnă o competiție”, a completat Trăistariu.